Uniunea Europei de Vest (UEO), organizatie formata din zece tari europene, si-a anuntat astazi dizolvarea in urma intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona si a dezvoltarii politicii de aparare in Uniunea Europeana.
„UEO si-a indeplinit rolul istoric”, se arata intr-o declaratie a celor zece state membre ale Tratatului de la Bruxelles (Spania, Belgia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Tarile de Jos, Portugalia si Regatul Unit).
Aceste tari „au decis in mod colectiv sa puna capat tratatului, ceea ce inseamna de fapt disparitia organizatiei”, astfel incat toate activitatile UEO (creata in 1948 in scopuri de aparare) sa se incheie intr-o perioada programata pentru iunie 2011.
Spania, care a aderat in 1988, conduce organizatia de la 1 ianuarie, cand a inceput sa detina presedintia rotativa a Uniunii Europene.
Cele zece tari au subliniat ca, odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, a inceput o „noua faza” a securitatii si apararii europene, intrucat acest text stabileste ca daca un membru al UE „este victima unei agresiuni armate in teritoriul sau, celelalte state membre vor avea obligatia de a-l ajuta”.
In ciuda disparitiei organizatiei, cele zece tari au declarat ca raman angajate fata de „principiul apararii reciproce” stabilit in articolul V din Tratatul de la Bruxelles care a dat nastere UEO.
Acest text, modificat in 1954, a fost semnat de Belgia, Franta, Regatul Unit, Luxemburg si Tarile de Jos, practic din cauza cresterii amenintarii sovietice dupa ce Moscova a preluat controlul asupra multor tari din centrul si estul Europei.
Cu toate acestea, Tratatul de la Washington care a creat NATO in 1949 a inclus SUA, Canada si alte tari europene, astfel incat UEO nu s-a dezvoltat intr-o entitate europeana de aparare.
Acest embrion al apararii comune europene a avut apogeul la sfarsitul anilor 1980, cand membrii UEO au decis sa-l doteze cu forte militare si sa-l faca operational, dar conflicte precum cele din Bosnia sau Rwanda au aratat incapacitatea tarilor comunitare. sa se exprime cu o singura voce.
Organizatia a trimis dragatori de mine in stramtoarea Ormuz in 1987-88 pentru a incerca sa asigure traficul maritim in timpul razboiului Iran-Irak.
In 1992 a trimis unitati navale impreuna cu NATO pentru a se asigura ca este respectat embargoul asupra armelor asupra fostei Iugoslavii, iar in 1993 a instituit o operatiune de supraveghere fluviala a Dunarii in acelasi scop, la care au participat garzile civile spaniole.
UEO a incetat sa mai desfasoare activitati in practica din 2001, dupa ce a transferat conducerea misiunilor umanitare si de mentinere a pacii in crize regionale cu un an mai devreme catre Uniunea Europeana, care si-a creat Politica Externa si de Securitate Comuna sub conducerea lui Javier Solana.
De atunci, UEO este o structura fara o functie definita, formata din 29 de tari care supravegheaza chestiunile legate de articolul V din Tratatul de la Bruxelles, care stabileste obligatia de aparare reciproca a statelor membre.
Singurul organism care a ramas in vigoare este Adunarea Parlamentara a UEO, care se intruneste de doua ori pe an si poate actiona in orice chestiune legata de aplicarea Tratatului de la Bruxelles.
Ministrul belgian de externe Steven Vanackere a recunoscut intr-o declaratie ca „din punct de vedere bugetar, mentinerea UEO a devenit dificil de aparat”.
Totusi, Vanackere a subliniat ca, desi „Uniunea Europeana a reusit sa puna treptat bazele unei politici europene de aparare, rolul UEO in acest proces nu trebuie subestimat”.
Anuntul dizolvarii organizatiei a venit la o zi dupa ce guvernul Marii Britanii si-a semnalat la Londra intentia de a parasi UEO, considerand ca aceasta organizatie de aparare „nu mai este relevanta in actuala arhitectura europeana de securitate” .
Intr-o scrisoare trimisa Camerei Comunelor (camera inferioara a Parlamentului Britanic), secretarul de stat pentru Afaceri Externe Chris Bryant a declarat ca Executivul britanic nu poate justifica costul anual de 1,78 milioane de lire sterline (2 milioane de euro) pe care il inseamna pentru Londra.
