In ciuda cresterii in ultimele doua saptamani a tensiunilor dintre Iran si Statele Unite – un conflict in care Irakul ramane un teren major – si in ciuda escaladarii violentei interne, in special in provincia Dhi Qar, unde puterea suprima protestele, Calatoria pastorala si diplomatica a Papei Francisc intre 5 si 8 martie 2021 a fost mentinuta.
Intensitatea pregatirilor, initiate cu mult timp in urma de Sfantul Scaun si autoritatile locale, inclusiv de foarte activul Cardinal si Patriarh al caldeenilor Louis Raphael Sako, ajunge sa intriga. Ce face papa in aceasta tara zdrobita sub influenta? Care sunt intentiile lui si pot avea succes?
Provocarea prezentei crestine in Irak
Primul motiv pentru aceasta calatorie este, desigur, acela de a-i mangaia pe crestinii din Irak. Li se ofera o oportunitate exceptionala de a face lumea constienta de tragedia lor, in acumularea de tragedii irakiene.
Provocarea pentru liderii crestini ai tarii este de a-si recastiga resursele umane si financiare in asteptarea unei reveniri a comunitatii lor imprastiate, in favoarea pacii, ceea ce pare miop nerealist. Acum, cuprinzand mai putin de 1% din cei 38,4 milioane de irakieni, crestinii din Mesopotamia antica sunt in proces de transplant migrator.
Dupa ce au experimentat mari necazuri in secolele al XIX-lea si al XX-lea, se estimeaza ca acestea erau inca de 6% inainte de 2003, inclusiv aproape 800.000 in Bagdad. Astazi, numarul lor in capitala a scazut la 75 000. Interventia americana le-a transformat singularitatea in ultimul stigmat. La Bagdad, lacasurile de cult au fost atacate de la primele atacuri din 2004: catedrala siriaca Sayidat al-Najat – unde urmeaza sa mearga papa – a suferit o explozie cu masina-bomba intr-un atac simultan asupra mai multor biserici, sponsorizat de liderul terorist Zarqawi. . Aceeasi catedrala a fost supusa unui alt atac Al-Qaeda, in timpul slujbei de Ziua Tuturor Sfintilor din 2010, facandu-se in jur de saizeci de victime, inclusiv preotul de la amvon, parintele Thar.
Hemoragia crestinilor din Irak a precedat fuga a milioane de irakieni din 2004. Exodul lor s-a accelerat odata cu instalarea Daesh in tinuturile sunite. In Mosul – un alt loc de trecere al lui Francois –, poreclit anterior Ierusalimul Mesopotamiei, existau aproape 50.000 de crestini asirieni si sirieni inainte de primul razboi din Golf. Numarul lor a crescut la 5.000 in 2014.
Rapirea arhiepiscopului siriac Vasil George Casmoussa in 2005, o serie de atacuri si rapiri tintite in 2007, asasinarea dupa tortura a episcopului asirio-caldean Paulo Faraj Rahho in 2008, atacul impotriva studentilor in autobuz din Qaraqosh in 2010: aceste evenimente le-au precipitat fuga, chiar inainte de sosirea Statului Islamic.
Doar 70 de familii ar mai locui la Mosul. Cei 150.000 de crestini din campia Ninive, inclusiv 50.000 de siriaci din Qaraqosh – un alt oras pe care Francisc il va vizita – au lasat totul pentru a scapa de curatarea etno-religioasa care i-a lovit si pe yazidi, sabak si turkmeni siiti. Acestia s-au refugiat in tara antica Erbil (Arbele) devenita kurda – unde va merge si papa – si in taberele de refugiati din Liban, Iordania si Turcia. De atunci, 55.000 dintre ei au reusit sa paraseasca Orientul Mijlociu. 25.000 s-au intors in Qaraqosh. Ceilalti au ramas in Erbil. Mica Biserica armeana, din diaspora comerciala si refugiata din genocidul otoman, a fost golita de credinciosii sai din 2003. La Basra, din cele 4.500 de familii asiriene prezente inainte de 2003, au mai ramas doar 200.
Toate acestea sunt eminamente tragice si dureroase. Dar, ca sa spunem sincer, multi irakieni au suferit enorm, iar exodul crestinilor din Irak nu-i supara nejustificat, mai ales ca crestinii nu au fost niciodata prezenti peste tot in tara.
Provocarea unitatii ecumenice
Dar crestinii care nu au plecat? S-au facut eforturi materiale mari pentru a repara cladiri emblematice, cum ar fi manastirea dominicanelor si turnul clopotnita al Maicii Domnului din Mosul, care a servit drept centru de tortura in timpul Daesh. Idem pentru biserica caldeeana Al-Tahira pe care o va vizita papa. In mod similar, Biserica Ortodoxa Siriaca din Mar-Touma este in curs de reconstructie, gratie finantarii din partea Aliantei Internationale pentru Protectia Patrimoniului in Zonele de Conflict (ALIPH), care a sprijinit si reabilitarea manastirii-mausoleu Mar Benham, aruncata in aer de Daesh in 2015.
Tinerii desfasoara un afis in care il intampina pe Papa Francisc deasupra daramurilor unei case distruse de langa ruinele Bisericii Siriaco-Catolice a Imaculatei Conceptii (al-Tahira) din orasul vechi Mosul, la nord de Irak (odinioara devastat de Statul Islamic). militanti de grup), 2 martie 2021, inaintea vizitei pontifului mai tarziu in cursul saptamanii.
Dar cealalta provocare reala – pe langa asigurarea oamenilor, a efortului educational si medical si a oportunitatilor de munca, precum nevoile tuturor irakienilor – este de a finaliza, facandu-l tangibil cu aceasta vizita, efortul de comuniune intreprins inca de la Consiliul Catolic din Vatican II intre diferitele Biserici crestine din Orient pe care le va intalni Papa. Acestea din urma, prin straturile si diversitatea lor, recapituleaza secole de fragmentare sau invadare intre teritorii canonice, justificate de divergentele teologice care scapa intelegerii astazi.
Astfel asirienii coboara din Biserica Orientului, cunoscuta si sub numele de Biserica Mesopotamiei sau Biserica Persana, in intregime autocefala sub Imperiul Sasanid. Astazi are doua ramuri: Biserica „istorica”, cu sediul in Erbil, si Biserica Caldeea, care este omologul sau catolic din Bagdad. Alaturi de asirieni, s-a format o alta Biserica de origini oarecum „tarzii”, Biserica Siriaca, cu descendentii crestinilor sirieni si arabi din Biserica Antiohiei, care au fugit de represiunea Imperiului Bizantin in secolul al VI-lea. Biserica siriaca are doua ramuri, ca si asiriana.
O astfel de fragmentare, la care se adauga prezenta crestinilor care s-au convertit, fie anterior, fie mai recent, la protestantismul evanghelic – altfel privit cu frumusete pentru prozelitismul sau si originile sale americane – slabeste vocea si interesele comune ale crestinilor din Irak, daca le luam avantajul multiplicator ca retea de emigrare. Regruparea ecumenica a Bisericilor intr-o veriga operationala si protectoare, a carei garant ar fi Roma si care ar lega diasporele prin „universalizarea” lor, ar putea produce o coerenta cu doi declansatori. Ar permite actiuni concertate, distributie si coordonare intre actorii din domeniu; mai presus de toate, ar evidentia cercul virtuos al bunei intelegeri care ar servi drept exemplu de urmat pentru dialogul interreligios.
Provocarea unitatii irakiene?
Aici se afla cea mai indrazneata, dar poate si cea mai problematica problema a vizitei lui Francois, daca am incerca sa o presupunem.
Ar fi vorba de a crea, plecand de la stabilirea permanenta a relatiilor interconfesionale intre toti actorii religiosi ai Irakului, un drum exemplar al reconcilierii nationale si, foarte paradoxal, al depolarizarii religioase.
Abordarea este cea a diplomatiei interreligioase, ca antidot la toxicitatea confesionala care a contaminat intreaga societate irakiana de la embargoul care a urmat primului razboi din Golf, cu „campania pentru credinta” a lui Saddam Hussein. In acei ani definitori in care tesatura sociala a inceput sa se destrame, cand bombardamentele acestui prim razboi distrusesera toata infrastructura si slabisera statul, a crescut resentimentul comunitatii, resentiment ca politica brutala de debaatism, paralela cu procesul de democratizare, consolidat dupa 2003, cand Statele Unite pareau sa-i favorizeze pe siiti. Asa au aparut militiile sunite, gruparile teroriste islamiste si contramilitiile siite.
Cu siguranta, tineretul irakien de astazi, foarte numeros, dar fara munca si fara resurse, este epuizat de discursul sectar. In ultimii doi ani, a demonstrat cu ardoare, sunniti si siiti deopotriva, o aspiratie vitala pentru libertate, democratie, sfarsitul coruptiei si sfarsitul controlului iranian asupra tarii. Ea a obtinut chiar demisia unui prim-ministru.
Desigur, cardinalul caldean Louis Raphael Sako a reusit sa organizeze o intalnire istorica intre papa si Marele Ayatollah Ali-Al-Sistani in orasul Najaf, descris de Pierre-Jean Luizard drept Vaticanul siit. Al-Sistani a devenit „constiinta irakiana”, aparatorul unui Irak independent de influentele straine, adica al Iranului, a carui prezenta de militii si partide politice (Coalitia Sairoun si Coalitia Al-Fatha) interpusa este absolut semnificativa.
Un afis anunta viitoarea intalnire dintre Papa si Ayataollah Al-Sistani. Bagdad, 3 martie 2021. Sabah Arar/AFP
Al-Sistani este cunoscut pentru ca a refuzat interpretarea iraniana a velayat-e-faqhi (literal, tutela jurisconsultilor) si pentru ca sustine o cetatenie nationala comuna care transcende diviziunile religioase si etnice ale tarii. Dar, chiar daca Al-Sistani nu poate fi comparat in niciun fel cu Moqtada Al-Sadr, liderul siit al cartierelor sarace si fost sef al Armatei Madhi, militiile siite care s-au format la apelul sau impotriva Statului Islamic in 2014 isi continua stapanirea. in teritoriile sunite, alaturi de armata irakiana si in opozitie cu alte militii siite pro-iraniene, de asemenea, bine prezente, in ciuda asasinarii generalului iranian Ghassem Soleimani la Bagdad in ianuarie 2020.
Aceste militii intretin frica si resentimentele prin metodele lor. Ei raman dominanti in inima puterii irakiene, unde institutiile nationale siite nu au avut niciodata atat de multa influenta. Puterea religioasa siita, anti- sau pro-iraniana, nu este un intermediar pentru reconcilierea in Irak.
In cele din urma, pe partea sunnita, nu este planificata nicio intalnire, desi Francisc urmeaza sa se intalneasca cu reprezentantii kurzi la Erbil si sa se roage cu yazidi, mandaeni si kakai in Ur, locul de nastere al lui Avraam conform Bibliei. Cum sa intelegi o asemenea lipsa, in aceasta manevra interreligioasa? Oare pentru ca nu exista un lider sunit care sa fie suficient de reprezentativ pentru populatie? Oare pentru ca in prezent nu exista niciun contact intre demnitari sunniti, crestini si siiti? Oare pentru ca persoanele abordate au refuzat propunerea? Oare pentru ca nimeni nu vrea sa se apropie de sunnitii considerati inabordabili dupa sprijinul unora dintre ei pentru Statul Islamic? In orice caz, aceasta absenta a fost criticata de deputatul sunnit al provinciei Salah al-Din, Muthanna al-Samarrai, critici preluate de mass-media araba. Risca sa distruga sansele de a infiinta o „coalitie” interreligioasa care sa pledeze pentru un Irak unit si independent.
