Portret de grup- Generatia 96 sau un deceniu al autonomiei 

In conturarea profilului unei generatii, poate ca primii pasi isi pierd usor semnificatia, dar esentiali raman ultimii. O contributie importanta in evolutia si valorizarea acesteia a avut-o Theodor Moraru, distins plastician si pedagog, artizanul peremptoriu al Academiei de arte Luceafarul.

El a conferit personalitate si capacitate expresiva unui grup de artisti cu diverse preocupari in sfera picturalului si a altor teritorii aflate sub zodia postmodernitatii ( de la figurativ la abstract, vizitand culoarele neoexpresioniste si de avangarda, trecand prin lumile atipice apartinand colajului sau instalatiei si ajungand la acea ars combinatoria a ipostazierilor screen-art-ului ). Parcurgand traseul Generatiei 96( cu intreg cortegiul de dileme si ambiguitati specifice oricarei formari) se evidentiaza o anume preferinta pentru o dinamica plastica autonoma, apta sa elimine varii influente ale conjuncturalului; lucrarile poseda o forta de impact direct proportionala cu continutul si plasticitatea viziunii autorilor ( v. indeosebi maturitatea unor optiuni stilistice, decelabila la : Oana Savin, Cristina Nedelea, Daniel Craciun, Murivale, Beti Vervega sau Bogdan Petri).

Expozitia in nuce, a insemnat-dincolo de inerente nostalgii sau deceptii- o sansa data coerentei ideatice, claritatii limbajelor experimentate, cat si un mod de evitare a scriiturii plastice anarhice, ce scapa ades sensurile, lasand privitorul ostatic unui steril joc cu vizibilul. Din aceasta perspectiva, audienta sa nu a fost pusa sub semnul unui compromis confortabil. Pe de alta parte, Jules Renard spunea ca nu numai oamenii sunt vinovati fata de cuvinte, ci si imaginile lor. Daca ele pot sa para epuizate, glaciale, ori intusabile e doar pentru ca nimeni nu le ordoneaza miscarea si nu cunoaste mecanismul reactivarii lor in memoria celorlalti. De altfel, fiecare artist a incercat- prin minutioase experiente cromatic-obiectuale- sa dezvolte o geografie a limbajului, autonom si in acelasi timp, fertil in impresii; au reusit astfel, sa treaca frontiera atotprezentului cliseu atitudinal privind autenticitatea in arta ( v. in acest sens, subtila ironie a jocului imaginilor erotizate, ca niste fragmente de timp descompus, asa cum apar ele la Vasile Muresan-Murivale, sau in cu totul alt registru, miscarea halucinanta a personajelor , a starilor acestora, imaginate de Daniel Craciun).

Dincolo de acolada momentului aniversar ( la care au participat personalitati precum: Maria M.-Crisan, Adrian Guta, Aurelia Mocanu, Grid Modorcea, M.-Nica Craciun, sau Doina Ghitescu) expozitia e un posibil avertisment adresat extinderii ingrijoratoare a obscuritatii limbajului , cat si a inmultirii acelor teoretizari haotice, ce nu fac azi nici o economie de mediocritate ori de inconsecventa in materie de legitimitate creatoare.