Cel cunoscut sub numele de sfinxul mortii este o molie foarte curioasa, atat pentru modul de viata, cat si pentru legendele asociate cu silueta sa.
Sezonul ploios din Africa de Sud aduce cu sine schimbari vitale, intrucat asigura hrana pentru anul urmator si asigura apa atat pentru consumul uman, cat si pentru generarea de energie electrica care trebuie sa reziste pe tot parcursul anului. Ploile sunt vitale si pentru animalele salbatice care depind de disponibilitatea apei pentru a supravietui.
Multe vietuitoare de la aceasta latitudine au mecanisme de supravietuire in timpul secetei prelungite si temperaturilor ridicate. In functie de specie, cei care nu migreaza raman in stare de liniste sau estivare -diapauza de vara- pana cand conditiile se schimba odata cu venirea ploilor. Apoi, ceasul lor biologic ii „trezeste” si par sa profite de acel moment al abundentei.
In acest fel, testoase, cameleoni, soparle, milipede, gandaci si termite ies ca prin minune din adancurile pamantului. In aceasta perioada apar si multi daunatori ai plantelor si este o perioada de mare activitate pentru lacuste si omizi de toate felurile. Printre acestea din urma sunt multe care sunt pe cat de spectaculoase, pe atat de daunatoare.
Una dintre cele mai izbitoare este molia sfinxului craniului sau sfinxul mortii (Acherontia atropos), al carui nume descrie modelul de pe spatele toracelui care seamana cu un craniu uman.
Aceasta molie, originara din Africa tropicala, migreaza periodic in Europa, ajungand uneori in Insulele Canare. De dimensiuni considerabile, de 9-12 cm la femele, acest sfinx emite un zgomot defensiv ascutit atunci cand este deranjat sau atacat de pradatori, ca si celelalte doua specii de Acherontia, A. styx si A. lachessis, care locuiesc in Asia.
Molia sfinxului cranian poate avea mai multe generatii pe an sau poate estitiva in stadiul de pupa, in functie de locatia geografica si de conditiile de mediu. Molia depune oua singura sub frunzele plantelor din familia Solanaceae, tutun, cartofi si altele asemenea.
Larvele verzi care se intuneca cu varsta sunt robuste si au un corn pe spate. In stadiul final, larva se mareste considerabil, ajungand la 120–130 mm.
In aceasta etapa finala, dupa patru moarte, nu se mai misca prea mult, dedicandu-se sa manance mult pana cand este timpul sa se pupeze cand se ingroapa intre 150-450 mm si isi creeaza o camera in acest scop. Pupa este maro inchis, neteda si stralucitoare, cu proboscisul fuzionat pe corp.
Cand ies in sfarsit, moliile sunt mari, cu o anvergura a aripilor de 90 pana la 130 mm si dimorfism sexual. Atat ultimul stadion, cat si molia adulta isi pocnesc falcile si pot musca daca sunt amenintate. In plus, sunt considerati a fi cei mai rapizi molii de pe planeta, deoarece pot atinge aproximativ 50 de kilometri pe ora si sunt, de asemenea, capabili sa pluteasca precum pasarile colibri pentru a se hrani cu nectar.
Un alt fapt interesant: moliile navalesc in stupii de albine pentru a fura miere. Desi s-a crezut ca tipetele ei le imita pe cele ale reginei, iar modelul toracelui sau seamana cu „fetele” de albine, informatii mai recente sugereaza ca molia are un miros asemanator albinei si, prin urmare, nimeni nu o deranjeaza atunci cand face incursiuni. pentru a pune mana pe pretioasa delicatesa.
Sunt considerate a fi cele mai rapide molii de pe planeta, deoarece pot atinge aproximativ 50 de kilometri pe ora.
Aceste molii frumoase sunt asociate cu ghinionul si moartea. Entomologul Moses Harris spunea despre ea in 1840: „Zburand in camere noaptea, uneori stinge lumina, anuntand razboi, ciuma, foamete, moarte omului si fiarei”.
Aceasta molie apare si in cartea lui Bram Stoker „Dracula” si atat Thomas Hardy, cat si John Keats au mentionat-o in scrierile si poeziile lor. In „Tacerea mieilor” (de Thomas Harris), ucigasul pune A. styx pupae in gatul victimelor sale.
