7 motive pentru a vizita Capitalele culturale europene

Daca saptamana trecuta v-am dat 7 motive pentru a vizita capitala culturala europeana Guimaraes, saptamana asta a venit randul capitalei culturale europene Maribor din Slovenia, despre care pot sa va zic fara niciun dubiu ca are atat de multe de oferit incat cu siguranta ar multumi absolut orice tip de calator. De la cei pasionati de cultura, la cei pasionati de natura, pana la pasionatii de sporturi si aventura sau, de ce nu, gastronomie si vinuri, are de toate pentru toti. Dar sa nu mai lungim vorba, cam acestea cred eu ca sunt primele 7 motive pentru a vizita anul asta Maribor:

1. Pentru ca Maribor este raiul iubitorilor de vinuri

Dar nu numai, adica eu nu sunt mare fan, dar n-are cum sa nu ma atraga un loc intrat in Cartea Recordurilor pentru cea mai veche vita de vie din lume (440 de ani). Mai mult decat atat, Maribor este foarte renumit pentru tinutul vinurilor care il inconjoara, pe care il puteti cunoaste si mai bine printr-o multime de modalitati. De exemplu puteti parcurge unul dintre drumurile vinului, care strabat dealurile pline de vii, sau puteti merge la degustari de vinuri in crame si sa descoperiti lumea subterana a vinului de sub Maribor.

2. Pentru ca vinul aluneca mult mai bine impreuna cu delicatesele traditionale slovene

Cum va suna supa de ciuperci cu pasat de hrisca, carnati cu varza murata, prajituri Gibanica sau strudel cu mere traditional? Mie deja mi-e pofta! Si sunt doar cateva dintre mancarurile traditionale pe care le puteti gusta in Maribor. Iata cateva restaurante din Maribor in care puteti savura tot felul de bunatati slovene. 

3. Pentru ca pot sa jur ca seamana cu Sibiul nostru… sau poate doar mi se pare mie?

La o prima privire, zau ca mi se pare ca seamana. Nu? Voi ce ziceti?

Doar ca in plus, Maribor mai are si turnulete medievale sau alte ramasite din vechea cetate, un castel, plus un rau superb care trece chiar prin oras, raul Drava. Si-apoi cum sa rezisti la asa o combinatie irezistibila?

4. Pentru ca poti sa iei cu asalt raul Drava cu pluta!!!

Pare ca orice oras care se respecta are un rau, nu? Glumesc, dar totusi, orice oras cu rau care se respecta ademeneste turistii cu plimbari pe vaporas, nu? Ei, Maribor ar lua probabil premiul de originalitate la capitolul asta, pentru ca ei s-au gandit sa plimbe oamenii pe rau cu pluta traditionala. Cat de autentic, nu?

5. Pentru ca se afla la aprox. 1 ora de Ljubljana, 1 ora de Zagreb, 30 de minute de Graz si aprox. 2 ore si 20 min. de Viena

Din Maribor poti sa faci imediat „tusti” atat in Austria cat si in Croatia, caci granitele cu aceste tari sunt foarte aproape. Desigur, tustiul poate fi facut si in sens invers in caz ca aveti unul dintre aceste orase pe lista de calatorii de anul acesta.

6. Pentru ca langa Maribor se afla cel mai mare centru de ski si snowboard si Slovenia

7. Pentru ca nu e ideal doar pentru sporturi de iarna ci si de vara

La picatura aceea de Sibiu pe care o are in el, as mai adauga si o picatura de Brasov, nu de alta dar din Maribor se pot face o multime de trasee, majoritatea usoare si medii, care pot fi facute in egala masura de copii si adulti si in plus are, ca si Brasovul, un mare parc de aventura amenajat in padure, in care, la fel, cei mici si cei mari se pot distra deopotriva.

In plus mai sunt multe alte sporturi sau activitati pe care le puteti experimenta in Maribor, cum ar fi calarit, rafting, zbor cu balonul, cu deltaplanul, cu parapanta, sau inot si relaxare in piscine si spa-uri. Cum va ziceam la inceput: de toate pentru toti.

Suficiente motive? Eu zic ca da. In plus va mai recomand 2 lucruri:

1. Vizionati videoclipul promo al orasului Maribor ca si capitala culturala 2012 ca sa va faceti o idee mai buna despre oras si ce va asteapta acolo.

2. Daca va hotarati cumva sa mergeti, va recomand sa incercati sa ajungeti in perioada 22 iunie – 7 iulie, pentru ca atunci are loc Festivalul Lent, cel mai important si deosebit festival din Maribor, o celebrare a vinului, a mancarurilor traditionale, a muzicii si a culturii, cu alte cuvinte modul ideal de a face cunostinta cu acest oras minunat.

Informatii utile:

Cazare. Pentru hosteluri intrati linistiti aici sau aici (modificati dupa cum doriti data de check-in), iar pentru hoteluri & co, intrati la fel de linistiti aici. Niste chestii utile, cum ar fi harti si mini-ghiduri de descarcat, gasiti aici, pe site-ul de tursim al orasului Maribor.