Arma de ultima instanta: Cum a dezvoltat Uniunea Sovietica cea mai puternica bomba din lume

La 30 octombrie 1961, Uniunea Sovietica a testat cea mai mare arma nucleara creata vreodata. „Bomba tarului”, asa cum a ajuns sa fie cunoscuta, era de 10 ori mai puternica decat toate munitiile folosite in al Doilea Razboi Mondial la un loc.

Desi scopul sau initial a fost sa demonstreze lumii, si in special Statelor Unite, ca Uniunea Sovietica era capabila sa produca astfel de arme, a implicat si o intorsatura surprinzatoare a viitoarelor teste de arme nucleare.

Cariera militara in curs

La inceputul anilor 1960, relatiile dintre Uniunea Sovietica si Statele Unite erau tensionate: ambele tari se aflau in mijlocul Razboiului Rece, luptand pentru dominatie geopolitica, ideologica si militara.

Statele Unite testasera deja prima bomba cu hidrogen de pe planeta, numita „Mike”, in 1952, iar cea mai mare bomba nucleara a ei, „Castle Bravo”, in 1954. De asemenea, Uniunea Sovietica lucra la dezvoltarea unei bombe cu hidrogen si a reusit sa detoneze prima a fost in 1955.

Cu toate acestea, acesta a fost doar inceputul. Liderul sovietic Nikita Hrusciov a vrut sa demonstreze puterea militara a URSS, asa ca a ordonat crearea celei mai puternice bombe realizate vreodata.

Cum functioneaza o bomba cu hidrogen?

Bomba tarului a fost o bomba aeriana cu hidrogen, cunoscuta si ca arma termonucleara, de obicei descrisa ca o versiune mai avansata si mai puternica a unei bombe atomice. In timp ce bombele atomice folosesc uraniu sau plutoniu in cele mai multe cazuri, bombele cu hidrogen au nevoie si de izotopi suplimentari de hidrogen numiti deuteriu si tritiu.

Reactia care provoaca explozia este, de asemenea, diferita. Bombele atomice detoneaza prin fisiune, un proces de comprimare a nucleului de uraniu sau plutoniu, care scindeaza atomii si elibereaza cantitati mari de energie.

In cazul bombelor cu hidrogen, energia este eliberata prin fisiune si fisiune secundara, ceea ce face explozia mult mai puternica.

Specificatiile variaza intre diferitele bombe cu hidrogen. De exemplu, omul de stiinta si disident sovietic Andrei Saharov, membru al programului nuclear al URSS, a venit cu un design numit „sloika” (tort in straturi). Aceasta metoda foloseste straturi alternative de deuteriu si uraniu. A fost o mare contributie la dezvoltarea bombei cu hidrogen in Uniunea Sovietica.

Cum arata cea mai puternica bomba?

Bomba tarului a primit multe nume tehnice, cum ar fi Proiectul 27000, Codul de produs 202 si RDS-220. Avea 8 metri lungime, 2 metri diametru si cantarea in jur de 25 de tone. Proportiile sale il faceau foarte greu de manevrat si nici nu putea fi transportat de niciunul dintre avioanele pe care le avea Uniunea Sovietica la acea vreme.

Bomba trebuia initial sa dezlantuie 100 de megatone, dar oamenii de stiinta se temeau de precipitatiile radioactive si de efectele lor potentiale asupra sanatatii umane, asa ca au decis sa foloseasca trei straturi de plumb in loc de trei straturi de uraniu pentru a reduce explozia la jumatate.

Ziua exploziei

La 30 octombrie 1961, un avion Tupolev Tu-95 a decolat de pe aerodromul Olenya din Peninsula Kola. In ciuda faptului ca era cea mai mare aeronava din flota sovietica, nu transportase niciodata un dispozitiv atat de greu si trebuia modificata. Chiar si asa, bomba nu a incaput in interiorul avionului si a fost necesar sa o plaseze sub dispozitiv. De asemenea, pentru a-l proteja de caldura generata de explozie, a fost vopsit in alb.

Pilotul acestuia, maiorul Andrei Durnovtsev, s-a ridicat la o inaltime de 10 kilometri si a zburat spre stramtoarea Matochkin, in arhipelagul Nova Zembla, in Cercul polar. Era insotit de un alt avion, un bombardier Tu-16, care avea sa filmeze explozia.

Bomba tarului a fost aruncata pe arhipelagul Nova Zembla. Pentru a le da avioanelor timp sa evadeze de la fata locului, dispozitivul a trebuit sa coboare cu o parasuta pentru a incetini caderea acesteia si a exploda la o altitudine de 4.000 de metri, desi in ciuda acestor masuri de precautie s-a calculat ca probabilitatea de supravietuire a echipajului era de 50 la suta.

La ora 11:32, ora Moscovei, bomba a explodat. A creat o minge de foc de aproximativ 8 kilometri latime si stralucirea putea fi vazuta pana la 1.000 de kilometri distanta. Toate cladirile aflate pe o raza de 55 de kilometri de locul de testare Sukhoi Nos au fost total distruse, la fel ca multe ferestre aflate la sute de kilometri de explozie.

Unda de soc generata dupa explozie a inconjurat planeta de trei ori. A coborat si Tu-95 cu aproximativ 1.000 de metri, dar pilotul a reusit sa-si recapete controlul si sa aterizeze in siguranta.

Explozia a generat aproximativ 57.000 de kilotone de energie. Prin comparatie, bombele aruncate asupra Hiroshima si Nagasaki in al Doilea Razboi Mondial au generat 15, respectiv 21 de kilotone. Cea mai mare bomba nucleara testata de Statele Unite a fost de 15.000 de kilotone.

Norul de ciuperci sau norul de ciuperci al bombei a crescut de la 60 la 70 de kilometri inaltime. Din fericire, mingea de foc nu a intrat in contact cu solul si astfel nivelul de radiatie a fost relativ mic in comparatie cu dimensiunea bombei. Cu toate acestea, potrivit unor surse, s-au inregistrat unele efecte nucleare in peninsula Scandinava.

Ce se intampla dupa?

Dupa testul Bombei Tarului din 1961, testele nucleare au continuat si Hrusciov a ordonat chiar detonarea unei alte bombe de megatone cateva luni mai tarziu. In anul urmator, testele au atins varful la 79, dar eforturile de a pune capat testarilor atmosferice ale armelor nucleare au crescut si ele.

Teste nucleare de catre tari

In 1963, Statele Unite, Marea Britanie si Uniunea Sovietica au semnat Tratatul de interzicere partiala a testelor nucleare, care interzicea testele in atmosfera, spatiul cosmic si subacvatic. Acordul a fost deschis ulterior altor tari. De atunci, testele nucleare au fost in subteran.

Locuri de testare nucleara

Ultimul test nuclear al Uniunii Sovietice a fost in 1990 si al Statelor Unite in 1992. Patru ani mai tarziu, Tratatul de interzicere completa a testelor nucleare a interzis testele de arme nucleare in toate mediile.