Germania deasupra tuturor. România dedesubtul tuturor.

In final, a rămas unul singur.

In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie singur capul, este declarat câștigător.

Exact așa s-a întâmplat si cu Uniunea Europeana. La început erau o grămada de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeana, șanse egale, granițe libere, voturi egale in Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criza: pentru ca toate drepturile astea nu sunt gratis. Costa – si costa enorm! Pe banii cui? Pai ai firmelor private, desigur: de aceea in toata Uniunea Europeana taxele au sărit pana la cer.

Duelul de încălzire.

Primul “nemuritor” care si-a luat jucăriile si a plecat, a fost Marea Britanie. Pentru ca economia britanica se bazează de vreo 200 de ani, pe serviciile financiare si pe investițiile străine: Londra este (alături de Hong Kong si Singapore), cel mai bun loc de pe Pământ, in care poți sa deschizi o firma. Daca englezii ar fi adoptat modelul social european si ar fi crescut taxele – adio investiții străine, adio economie britanica. Așa ca, ia duceți-va dracului cu prostiile voastre socialiste! Noi o sa ne facem uniunea noastră, cu frații americani.

Măcelul.

După aia, au fost decapitați rapid “nemuritorii” mai mici si mai tăntălăi (esticii si sudicii): care s-au înghesuit la Bruxelles in decembrie, in speranța stupida ca vor fi scoși din criza de către cei mari. Dar au rămas cu gura căscata: in loc sa le dea, boșii le-au cerut sa scoată ei bani (si anume, vreo 50 de miliarde de euro). Hai repede, pana nu ne suparăm! N-o sa uit niciodată fata uluita a președintelui român, Traian Băsescu, când si-a dat seama ca “prietenii europeni” n-or sa-l ajute cu nimic, ba dimpotrivă, o sa-l afunde si mai adânc, ca sa scape ei. Imbecilii ăștia mici chiar crezuseră in poveștile cu egalitatea. Hahaha…

Bătălia finala.

La sfârșitul lui decembrie 2011, mai rămăseseră doar doi mari: Angela Merkel si Nicolas Sarkozy (celebrul cuplu Merkozy). Așa ca cei doi au hotărât ca, după Revelion, toate tarile din UE sa introducă in Constituțiile naționale o limita a datoriei. O chestie excelenta, zic eu: pentru ca spulbera toate iluziile socialiste. Adio bunăstare pentru toți (care fost posibila doar prin creșterea deficitului) si adio egalitate: pai din clipa in care ti se ordona ce sa scrii in Constituție, nu prea mai poți fi numita tara independenta.

Dar lovitura de gratie a venit după Revelion. Franța si-a pierdut ratingul AAA, Germania nu. Ratingul, de fapt, a fost doar o formalitate: era clar de multa vreme ca economia Franței trage sa moara, sub povara cheltuielilor sociale, in timp ce programul dur de austeritate impus de Angela Merkel a ținut economia Germaniei pe linia de plutire.

Așa a dispărut cuplul “Merkozy”. Franța a fost decapitata: nu mai are nici un cuvânt de spus. Germania a rămas singură, liderul de necontestat al Europei.

Iar Europa sociala, așa cum o cunoșteați, e terminata pe veci.

Adio, Uniunea Europeana. Începe Imperiul Europa!

4 milioane de kilometri pătrați, 500 de milioane de oameni, 16.242 de miliarde de dolari anual.

Niciodată in istorie, vreun stat cu suprafața si populația Uniunii Europene nu a dispărut atât de repede. UE este mai mare decât Imperiul Roman: dar Roma a rezistat 1400 de ani. Uniunea Europeana doar…20 ani. E cel mai mare eșec politic din toate timpurile.

Ce dovada mai buna decât asta, ca Europa sociala a fost un vis stupid, ca protecția sociala este o otrava pentru orice stat si ca socialiștii sunt niște nebuni periculoși care trebuie eliminați cat mai rapid?

Timp de 20 ani, socialiștii au avut pe mână resurse imense si putere de decizie absoluta: praful si pulberea s-a ales!

Deutschland uber alles!

Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru ca a învins pe cineva, ci pentru ca e singura rămasă in picioare in fata crizei. Celelalte tari nu vor mai fi consultate, nici măcar de forma.

Acum doi ani vorbeam de barca de salvare germana, in care nu vor încăpea decât câteva tari: Austria, Ungaria, Cehia, Olanda, poate si Polonia. Ele vor fi nucleul dur al noii economii europene (vezi Noua Ordine Europeana nu include România). Ele își vor limita datoria externa prin Constituție – pentru ca așa vrea Germania. Ele vor scoate in afara legii protecția sociala – pentru ca așa vrea Germania.

Nu-ti convine? Pai scufunda-te in haos, război civil, foamete. Sau aveți impresia ca o tara ca România o sa scape ea singura, in vârful muntelui, cu miorița, cu naiul si cu brânza ei? Hahaha…

Așa cum are un câștigător net, criza are si un perdant net: coada cozilor, prostul proștilor, râsul lumii, sclavul sclavilor. Acest perdant absolut se numește România.

Un nou pact Ribbentrop-Molotov.

Care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele parți. Germania are nevoie disperata de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperata de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Pai au încercat deja in 1941: si e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singura in fata concurentei americane si chineze. Mai ales ca in jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viața si pe moarte.

Protestele antiglobalizare sunt stupide, pentru ca economia s-a globalizat deja. La fel criminalitatea. Statele n-au încotro, decât sa se adapteze – sau sa dispară.

Un secol de fier.

Urmează o dictatura de dreapta cum n-ați mai văzut. Nu una naționala: ci globala. Nu una infantila, cu marșuri si drapele militare, ca in secolul 20: ci una a eficientei, a banului, a firmelor private. Una in care armata si politia nu vor mai fi ale “poporului”: ci ale celor care le plătesc salariile (așa cum e normal). O dictatura in care stăpânii nu vor purta pistol si decorații, ci costum și cravată. Dar te vor condamna la moarte mult mai simplu, din fata calculatorului. In timp ce dau mana cu tine, iți zâmbesc si-ti spun: regret, nu avem nimic de lucru pentru o persoana ca dumneavoastră. Mă tem ca apăreți pe lista neagra.

Urmează o dictatura in care criminalii de stânga nu vor fi trimiși in lagăre, ca in secolul 20: ci transformați in bănci de organe pentru cei bogați. Sângele si organele sunt o resursa prețioasa: e neprofitabil sa le irosești, când poți să le vinzi.

Urmează o dictatura unde va domni o singura lege: a capitalului, a competiției libere, a exploatării. Sărăntocii si incompetenții deja au fost doborați de criza: imaginați-va o cizma, care le va strivi acum fața. Nu pentru o zi sau un an: ci pe vecie. Criza nu se va mai termina niciodată.

Obișnuiți-va cu secolul 21. Pentru ca este ultimul secol.

(Nota: articol publicat inițial in 2012.

Profit de ocazie sa le mulțumesc public admiratorilor din Germania si SUA, care au făcut ieri donații consistente pentru Capitalism pe pâine. Si ii asigur ca fiecare cent va fi folosit pentru exterminarea celor pe care ii urâm cu toții, din adâncul inimii: comuniștii români.

Paște fericit!)

mario
4 mai 2013 • 1:19 PM
Domnule GIURGEA aveti dreptate este inceputul sfarsitului pt cei care asteapta degeaba mila ,salvarea si ajutorul celor mai bogati.Vom asista in urmatorii ani la o schimbare dramatica a peisajului european .Astept sa ajunga si in Romania aceasta apocalipsa si sa zguduie din temelii sistemul mafiot din tara noastra sa termine odata si pt totdeauna cu politrucii incompetenti si hoti care au distrus aceasta tara .va fi mai greu la noi insa nu cred ca se va rezolva ceva pe cale amiabila ci va fi cu varsare de sange .poate asa e mai bine sa curatam tara asta de molima care o macina de 20 si ceva de ani incoace .

roman_roz
4 mai 2013 • 9:00 PM
70 de ani, nu 20.

Comicul
4 mai 2013 • 1:37 PM
Chiar daca a trecut un an, articolul e de actualitate.

grigzzly
4 mai 2013 • 1:42 PM
ceva de genu ca Romania sufla-n perna, iar Germania-i sufla-n ceafa! 🙂 )

Mihai Giurgea
4 mai 2013 • 1:45 PM
Iar Turcia sufla-n iaurt. Ati observat ca Turcia a lasat-o moale cu integrarea in UE? Prin 2007-2008 erau disperati.

Acum s-au prins ca daca intra, vor trebui sa se lase mulsi si de greci, si de italieni, si de portughezi, si de francezi, si de romani…si le-a cam pierit entuziasmul. Ar fi cea mai sanatoasa economie din UE, la nivel cu Germania.

Alexandru Anitei
4 mai 2013 • 10:55 PM
Cea mai buna afacere pt. o tara este sa fie partenera preferentiala EU cum este Maroc. Practic profita de eliminarea taxelor de import/export dar nu e legata de directivele si birocratia EU. De aceea se muta acolo Renault,

Apartenenta la EU nu mai e avantajoasa decat daca esti la fel de tare in vana ca Germania. Pentru ca de-acum nemtii dau tonul. Ceilalti ori tin pasul ori sunt lasati in drum. Grecia s-a prabusit, Cipru s-a prabusit, in curand vine randul Spaniei care nu stiu cat rezista cu 26% somaj.

manu144x
5 mai 2013 • 1:47 AM
Exact asta eram gata sa scriu. Maroc-ul a facut o mutare geniala la faza aia.
Da, are de pierdut pentru ca nu primeste fonduri europene, deci bani gratis, dar in schimb neavand taxe promoveaza munca, pentru ca altfel muncesti cand stii ca poti exporta cu zero taxe si sa fi competitiv ca si costuri cu tari mai estice.

Parerea mea ca niste lideri cu capul pe umeri asta trebuiau sa faca.
Ok, vreti OMV? Vreti Bancile noastre? Semnam acorduri de import/export liber, fara vize, si vi le dam.
Mi se rupe ca pot trece cu buletinul vama cand asta inseamna pierderea autonomiei.

Prostia este ca de prosti ce sunt, le-au dat si bancile, si resursele, si n-am primit nimic, ei doar si-au luat spaguta pe ici pe colo. Si li se mai zice prin presa “baietii destepti”. haha

ioan
6 mai 2013 • 4:39 PM
Foarte bine face Turcia, intr-adevar, in perioada respectiva erau foarte frustrati ca UE ii tine la usa cortului. Acum n-are Turcia nevoie de UE. Cu o populatie de vreo 65mio, foarte tanara si bine instruita, Turcia are crestere economica cum in vest se viseaza doar in cele mai frumoase vise (5-7% pe an). La crestere economica ar depasi lejer Germania. In Germania se preconizeaza doar un amarat de 0,5% pe an…..

iani
4 mai 2013 • 1:47 PM
Kaka cade intotdeuna de sus in jos … Romani pregatiti-va umbrelele, se anunta vreme cacacioasa !!! …

horia dragoiu
5 mai 2013 • 7:30 AM
Daca o sa fie seceta mare, o sa ne rugam sa cada macar kakat de sus sa avem ce manca 🙂

sorin
4 mai 2013 • 1:57 PM
Eu tot nu cred ca Germania va ramane pe crestere, din contra ! Tot circul asta cu unitatea EU a fost tinut de Germania, de aici si-a tras seva. Si tot de aici o sa ia si otrava. Peste 20 de ani, nici o tara EU nu va mai insemna mare lucru in lume, socialismul isi face treaba. Iar Germania este cea mai socialista: are anual excedent comercial aproximativ 150 mld Euro. Dar si un deficit bugetar consistent, pe care spera sa-l transforme in excedent bugetar. Pai daca nu a reusit asta cand i-a tinut figura cu exporturile, acum s-a terminat ! Germania tocmai este in recesiune, iar marile concerne germane anunta o scadere dramatica a comenzilor si a profitului. Iar din recesiune nu va iesi, asa cum spera, in a doua parte a anului. EU este moarta economic si nu are cum sa mai sustina exporturile germane, cum s-a intamplat pana acum. Si as mai lua in calcul ceva- nationalismul. Natiile Europei au inteles ca trebuie sa cumpere produse in tara lor si nu la altii, daca vor sa aiba de lucru. Daca nu, au nemtii. Esti italian si ai Golf? Fa-i poza, la noapte iti va fi incendiat ! Asa ca, inevitabil Germania si-a luat cu putere avant pe tobogan… Alunecare prelungita ! Caderea nemtilor inseamna inviorarea altora, poate si a noastra- sub umbra economiei germane care a dominat EU acesti 20 de ani a ramas pustiu…

tibi
4 mai 2013 • 2:35 PM
Nu va fi o dictatură a banului, ci exact una militară. De fapt, mai multe.

Dacă e să continuăm exemplul Romei, cine s-a impus în Occident după prăbuşirea Imperiului de Vest? Vreun negustor bogat? Nici vorbă, deşi erau destui. Controlul l-au preluat cei care aveau forţa de partea lor. Pentru simplul motiv că s-a încercat metoda ca armatele să fie controlate de cei cu bani, însă au eşuat în clipa în care soldaţii şi-au pus întrebarea dacă nu e mai simplu să ia direct banii. Şi i-au luat.

În ceea ce priveşte un nou pact Ribbentrop-Molotov, e posibil. Dar asta nu înseamnă că va fi şi respectat. Rusia i-a înfrânt pe rând pe suedezi, polonezi, francezi, germani etc, dar asta nu l-a împiedicat pe Hitler să o atace. Faptul că au eşuat în 1941 e irelevant. Istoria întotdeauna se repetă.

PS D-le Giurgea, o mică eroare: Germania a atacat URSS în 1941, nu în 1940.

smert
4 mai 2013 • 2:54 PM
Asta cu armatele controlate de cei cu bani ai vazut-o cat se poate de corect.Armata se autocontroleaza prin anumite idealuri.Ca e un trib,un polis,SPQR,imparatul,credinta crestina,patriotismul,ideologia nazista sau cea comunista.Prin bani niciodata.Iar armatele de mercenari au tins sa ia bataie de la armatele care luptau pt. un ideal.Mai sunt si exceptii,dar sunt determinate de circumstante speciale.
Banii sunt un mijloc,dar nu sunt puterea.Arma e puterea.

tibi
4 mai 2013 • 6:29 PM
Bine punctat, Smert, atât legat de ideologie cât şi de faptul că banii sînt doar un mijloc.

De adăugat şi că, în general, armatele de mercenari nici nu erau de încredere. Fireşte, cum spuneai şi tu, cu unele excepţii determinate de alte cauze decât de bani.

Jane Skimmer
4 mai 2013 • 2:40 PM
Exterminarea comunistilor romani? Pai sunt milioane !! Mase de tampiti care nu si-au luat Bac.-ul, plus aia care l-au trecut prin fraude, plus pensionarii care se lauda prin tramvaie ca ei au construit Romania in vremea lui Ceasca dar au distrus-o hotii. Hotii pe care ei ii voteaza la fiecare votare. Multi asistati social care merg cu masina sa-si ridice ajutorul de “boala” etc.

Comunismul e o mentalitate care a prins la mase largi, mai ales la aia mai prosti, lenesi, incompetenti, mediocri. Care-i urasc pe cei mai harnici, mai destepti, mai capabili etc.

horia dragoiu
5 mai 2013 • 7:36 AM
Nu trebuie exerminati nicidecum ci impuse reguli noi, simple, perfect liberale dupa care sa se ghideze toata lumea.

Johnny join the Klan
4 mai 2013 • 4:04 PM
Conceptul de “egalitate” este dovedit,de către Natură, ca fiind o minciună.El este o căutare a celui mai mic numitor comun iar găsirea lui va distruge orice rasă, naţiune sau cultură superioară.Pentru a face ca un cal de povară să alerge la fel de repede ca un cal de curse trebuie, în primul rând, să handicapezi calul de curse; ca să faci un cal de curse să tragă ca un cal de povară, trebuie să-l handicapezi pe cel din urmă. În fiecare caz impunerea egalităţii înseramnă distrugerea însuşirilor superioare.

tibi
4 mai 2013 • 6:31 PM
Nu există rase umane superioare. De fapt, nu există decât o rasă umană. Există în schimb indivizi mai deştepţi sau mai proşti, mai puternici sau mai slabi etc. Aşa că ia-ţi crucea şi arde-o în altă parte, Johnny.

Johnny join the Klan
4 mai 2013 • 7:08 PM
Ce cruce amice? Confunzi continut cu ambalajul.Pe aia poti sa ti-o bagi undeva,ca doar tu sarbatoresti pe altii straini,nu eu.

horia dragoiu
5 mai 2013 • 8:00 AM
Daca Natura ar fi mers pe drumul egalitatii nu s-ar fi format nici macar stelele nici planetele d-apoi omenirea . Daca Natura ar fi mers pe drumul egalitatii , acum 13 miliarde de ani nu s-ar fi format primele stele; ar fi fost si acum Universul plin de atomi “egal dispersati” si “egali in drepturi”. Natura insa a ales calea inegalitatii ( a hazardului) si a creat locuri in spatiu in care sa se concentreze materia. Asa au aparut primele stele care au creat materia ce ne inconjoara in primele explozii supernove. Tot ceea ce a urmat au fost dupa aceeasi regui simple naturale pe care le invatam la stiinte in liceu. Toate planetele si stelele, toti muntii si raurile, florile si fluturii sunt creati dupa aceleasi reguli simple ale Naturii. Oamenii insa, creati si ei dupa aceleasi reguli au decis ca regulile astea nu sunt bune pentru ca aduc moartea ( tot o regula a Naturii) si au decis sa inventeze religia – opusul Naturii. Asa a fost incalcata prima regula Naturii (a gravitatiei) cand Iisus a umblat pe apa (de exemplu). Apoi tot el a calcat si legea conservarii materiei – a inmultit painea si pestele . Toata Biblia e o insiruire de astfel de incalcari grave ale regulilor Naturii. Binenteles niciodata aceste incalcari nu a fost verificate de biserica 🙂 . Dar nu va faceti griji, va veni o zi in care stiinta se va dezvolta intr-o asemenea maniera in care celulele corpului uman vor putea fi inlocuite treptat si moartea nu va mai fi asa cum o stim noi acum. Atunci nu va mai fi nevoie de religie, moartea va fi doar o optiune. E doar o chestiune de timp, inteligenta si cercetare stiintifica. De un singur lucru mi-e teama doar : ca lumea va alege sa mearga pe calea idiocracy 🙁 .

Teodor I.
4 mai 2013 • 4:32 PM
In 1990 aveam 11 ani, in P-ta Universitatii se striga JOS COMUNISMUL, Pct. 8 TIMISOARA, judecarea revolutiei si alte lozinci adevarate care deranjau puterea murdara pe maini de sangele martirilor crunt. Timpul scurs, a facut sa constat ca bastoanele primite pe spinarea intelectualilor ce reclamau niste drepturi fundamentale omenesti ingradite si azi cu sarma ghimpata, ca raspuns dat de puterea de atunci, echivaleaza perfect cu dezastrul provocat in Romania, un dezastru industrial, economic si agricol invaluit de televiziuni “private” intr-o criza morala confuza si acel optimism nejustificat. Ramasa fara lagare de concetrare a intelectualitatii, spre a nu-i arata cu degetul din nou civilizatia noastra, comunistii au ales strategia tortionarismului prin justitie (procese interminabile care dainuiesc si astazi, mai ales cel al revolutiei ex- Voicu condamnat pentru fapta de coruptie, nu pentru crimele din revolutie) paradoxal, tara fiind plina ochi de vile si jeepuri de lux, ale procurorilor, judecatorilor, securitatii, etc care au si sarit sa-si faca baza materiala din avutul obstesc si proprietatile ce urmau sa fie retrocedate. Pentru cetateni nu a fost admis dreptul la proprietate privata decat verbal, ba mai mult, asistand orbeste la scoaterea din legislatie a “pedepsei cu moartea” si “provocari ale cadrelor securitatii”, “introducerea calomniei” facand posibila efectiv, o azmutire a tuturor impotriva altora, in general oameni din clasa de jos, dar prin justitie, servid drept scuza (sofisticata) bolsevicilor, pentru constructia de vile in linistea enigmatica. Ce mai putem face acum, dupa atata timp cand sacul (BUGETUL) este gol si nu mai are nici peticul din fund, datoriile impresionalte si efectiv tradati de proprii nostri conducatori care pana la urma s-au reales singuri ? E o intrebare asa de grea ca un raspuns plauzibil poate fi gasit aproape prin absurd. Pe undeva Dl. Giugea are dreptate, lagarele de tortionarism fizic gen (EXPERIMENTUL PITESTI) au fost schimbate cu LAGARUL JUSTITIEI de tortionarism psihic unde nu se judeca nimic si pierdere de vreme, ca scut al furtului dezvoltat de nomenclatura, notari si completele de judecata in ultimele doua decenii de impliniri marete impotriva cetatenilor. Pai sa mai muncim noi astea tinerii cand deja stim ce ne asteapta la varsta la care ne pregatim sa iesim la pensie si nu ni se mai gaseste dosarul de munca, dupa ce platim toata viata taxe si impozite ? hmmm … Trebuie sa fim absolut dezaxati sa mai sustinem un astfel de regim totalitar, adica cum zice Dl. acela Frunzaverde [STATUL POLITIENESC].

mario
5 mai 2013 • 9:56 AM
foarte bine punctat intr-adevar mai putem noi oare face ceva acum in clipa in care totul e pierdut si ce e mai rau este faptul ca oamenii (multi dintre ei)inca nu constientizeaza dezastrul in care ne aflam .

Chow-chow
4 mai 2013 • 5:09 PM
Cred ca in cel mai scurt timp posibil imaginea din articol va deveni realitate. Lustruiti-va bocancii si echipamentele. Ne asteapta vremuri interesante. Legea junglei- care pe care.

Gheorghe Buzatu
4 mai 2013 • 5:38 PM
Sincere mulţumiri şi felicitări! HRISTOS A ÎNVIAT!

                                       Gh. Buzatu

aronpetru
4 mai 2013 • 6:08 PM
Este sambata mare… o doxa de optimism
http://aronafter65.wordpress.com/2012/04/16/pesimism-si-optimism/

Eduard
4 mai 2013 • 6:57 PM
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/premiera-cum-arata-autostrada-construita-din-panouri-solare-181560.html idee de afaceri, oare vom trai sa vedem asa ceva in Romania? 🙂

Chow-chow
4 mai 2013 • 11:25 PM
In viata viitoare.

Alexandru Anitei
5 mai 2013 • 3:00 AM
Nu e o idee de afaceri, e doar o idee. Si eu am idei: vreau sa colonizez planeta Marte, sa impaduresc Sahara si sa fac petrol din siliciu. Ca sa devina idei de afaceri mai trebuie sa fie si fezabile.

In tot articolul si in toate materialele pe care le-am gasit pe net n-am gasit nimic in legatura cu fezabilitatea proiectului. Da, poti lua un panou solar si-l pune orizontal sa colecteze lumina. Da, poti sa-l acoperi cu sticla care e durabila si care rezista la temperaturi de la -50C la +50C. Da, poti sa conectezi sistemul la reteaua electrica. Dar sunt fezabile aceste lucruri? Costa ele mai putin decat ce folosim acum. Isi acopera costurile in timp?

Cateva probleme:

  • panourile solare nu sunt fezabile fara ajutor de la stat. Adica timpul de amortizare e mai mare decat timpul de folosinta mediu. Ce-i drept tehnologia avanseaza si s-ar putea peste cativa ani sa devina rentabile. Dar numai in California si numai daca sunt orientate catre sud pentru maximizarea colectarii razelor solare. Nu la orizontala, in orice loc de pe glob.
  • sticla necesara. S-a descoperit sticla rezistenta la socuri, sticla aderenta, sticla rezistenta termic, si sticla transparenta. Ce nu s-a descoperit e sticla cu toate aceste calitati. Pana ce nu se va descoperi tot proiectul acesta este un vis
  • procesul de montare. Pare mai complicat si mai putin flexibil decat cel actual. Ce faci de exemplu cu pantele, cu imbinarile, cu curbele. Tot ce am vazut sunt patrate plane care nu se pot mula sau taia dupa cum vrei.

De ce nu cred in proiectul asta? Pentru ca daca ar fi intr-adevar o solutie viabila ar avea imediat investitori de miliarde de $ nu un grant amarat de la o directie de stat de cateva sute de mii de $. Statul investeste intr-o multime de prostii. Investitorii seriosi nu.

AdrianUS
5 mai 2013 • 7:51 AM
Alex,

Gresesti enorm si stii de ce? Pentru ca esti in epoca de piatra cu tehnologi frate. Acuma aproape 10 ani s-a descoperit o tehnologie pe baza de vopsea care efectiv converteste energia luminoasa in energie electrica. Este extrem de usor de folosit si se poate folosi incepand se la vopsitul intregii case pe exterior pana la vopsirea masinii cu aceasta vopsea.

Deci cel putin in acest domeniu problema ar putea fi rezolvata extrem de usor. Acuma gandestete cine nu vrea asta. Sunt cateva sa le zicem carteluri, mai ales din industria petrolului si a energiei, care nu vor ca nici tu, nici eu si nici Mos Ioan Roata sa nu puna pana pe tehnologia asta.

In acest moment omenirea are la dispozitie surse incredibile de energie care ar putea face ca fiecare familie sa fie independenta de curent, apa, gaz dar nu se vrea. Sunt cativa indivizi care au bani cati vor si tot e vor este controlul. Aici nu se mai pune problema sa bogatie ci de control.

Nicolas Tezla a contruit masina care mergea pe “nimic” si care i-a fost furata. Adevarul este ca omul a fost un geniu dar in viata personala cam un looser. Toti de pe langa el s-au imbagatit, pe ideile lui, numai el a murit in mizerie. Ideile lui de acum un secol daca erau exloatate corespunzator acuma fiecare eram independenti. Unde mai pui armatele de oameni de stiinta platite din buzunarul meu si al tau care de zeci de ani tot descopera lucruri noi.

Deci ideea ca tehnologie exista dar nu se va pune in folosul nostru cel putin in generatia noastra.

horia dragoiu
5 mai 2013 • 12:09 PM
Nu exista masina care sa mearga pe “nimic”. Nu contest ca Tesla a fost un om valoros si un mare fizician dar si el stia de perpetuum mobile de speta I care interzice producerea de lucru mecanic din nimic. Se pot produce binenteles din forme de energie foarte simple cum e apa intr-un reactor cu fuziune energii uriase, trebuie doar sa ai un reactor viabil. Asta va fi urmatorul salt tehnologic imens in energie. Il asteptam cu nerabdare. Va veni !

AdrianUS
5 mai 2013 • 4:01 PM
Horia,

Cand am spus de masina care merge pe “nimic” nu am mai argumentat ca de fapt foloseste surse neconventionale. Nu vreau sa intru in detalii pe tema asta dar surse de energie chiar exista si cam sunt la indemana tuturor. Am putea foarte usor sa nu mai poluam pamantul cu tot felul de mizerii dar daca se face asta atunci se pierde dcontrolul asupra oamenilor.

Victor
6 mai 2013 • 3:03 AM
Terminati mai cu prostiile astea legate de teoria conspiratiei,sunt peste o mie de MILIARDARI in dolari in lumea asta,chiar credeti ca nici unul nu ar vrea sa sparga asa zisul cartel si sa castige bani din asta?
Un miliardar,daca ar posibilitatea sa investeasca intr-o tehnologie noua,RENTABILA care sa ii aduca castiguri,nici nu ar sta pe ganduri o secunda macar,ar trece peste concurenta,ar mituii guverne ,ar face orice ca sa fie primul intr-o industrie cu potential,cine este cat de putin conectat la lumea afacerilor stie ca acolo nu exista loialitate pe ochi frumosi,pur si simplu treci peste orice pt a lua potul cel mare.

Alexandru Anitei
6 mai 2013 • 12:45 PM
Si tu cum crezi ca esti cand visezi peste tot conspiratii care se opun progresului. Afla ca in Statele Unite si nu numai sunt peste tot organizatii de investitori, incubatoare de afaceri si fonduri de investitii care sunt specializate pe tehnologii emergente. Cand o companie vine cu o idee revolutionara cum e a tipilor acestia si mai e si fezabila acesti investitori sunt dispusi sa riste milioane doar pentru a avea o bucata substantiala dintr-o companie ce are potential sa valoreze miliarde. Faptul ca astia n-au reusit sa atraga decat un grant federal deci bani de la stat de 100.000 ma face sa cred ca ideea lor nu e deloc fezabila.

Acestea fiind zise, tehnologia avanseaza intr-adevar si ideea lor va putea fi poate fezabila in viitor. Dar tot nu cred ca va avea castig de cauza. Ce vor ei sa faca combina prea multe tehnologii si necesita inginerie de complexitate mai mare decat daca ar fi luate separat. Adica:

  • daca ai panouri solare eficiente – creezi o ferma de panouri solare pe cativa km patrati. Intretinere mai usoara, conectare la retea mai usoara, rezulta eficienta ridicata
  • vrei autostrazi dezapezite, atunci incorporezi incalzire in stratul de asfalt cu costuri mult mai mici decat solutia high tech pe care au gandit-o ei. si care e alimentata cu energie de la orice sursa de alimentare indiferent de conditiile meteo.
  • leduri incastrate in autostrada? La fel, se pot face mult mai ieftin cu tehnologia curenta. Nu trebuie sa reinventezi roata.

catalin mihalceanu
4 mai 2013 • 9:43 PM
iisus a fost cel mai mare socialist sau cel mai mare capitalist al tuturor timpurilor ? eu cred ca de-amandoua !

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 1:44 AM
http://c-tarziu.blogspot.ro/2009/06/john-medaille-dincolo-de-socialism-si.html

marian58
4 mai 2013 • 10:38 PM
O adevărată plăcere să recitesc acest articol mai ales că a fost adus la zi cu ultimele noutăți.
Domnule Mihai Giurgea mă bucur că reușiți să țineți flacăra aprinsă în acest timp de “furtună”. Aveam nevoie de o călăuză care să ne ghideze în aceste vremuri tulburi. Acest site a devenit o școală și o sursă de informare chiar dacă de multe ori cei ce postează abuzează de off topic.
Vă doresc numai bine,
Hristos a înviat !

marian58
4 mai 2013 • 10:49 PM
Corecție : abuzează de polemici off topic

prohodu
5 mai 2013 • 12:21 AM
Nu stiu ce cauta Ungaria in “nucleul DUR al Europei” … ?!
Nu mi se pare o forta prea mare si nu are nici populatie …

manu144x
5 mai 2013 • 1:52 AM
Daca am avea un lider politic care sa aiba macar un cojones de-al lui Orban, ai intelege de ce.

Iar daca am fi macar un sfert de civilizati si de uniti cum sunt ungurii, am fi altundeva.

bugsy
5 mai 2013 • 6:54 AM
….are, in schimb, “pedigree”!

Gabi
5 mai 2013 • 2:11 AM
Cum să te mai aştepţi să ai turism în România?
Când, în România, în unul din locurile cu cel mai ridicat potenţial de a atrage turişti străini – Mamaia – chiar şi acolo, românii sunt tâlhăriţi în timp ce se afla în vacanţă câteva zile?

Un tânăr aflându-se în vacanță în Mamaia a fost tâlhărit de 2.500 de lei, într-un club de pe o plajă din Mamaia, doi bărbați luându-i bani pretinzând că sunt polițiști.
Dacă, un român, care ar fi putut avea capacitatea să înţeleagă ce s-ar fi putut întâmpla în jurul său, (omul vorbea limba română), şi totuşi a fost tâlhărit?… păi, atunci, ce-ar putea să li se întâmple unor străini care, să zicem, s-ar aventura pe “plaiurile mioritice” de la noi?

Ceva nu e în regulă. Până şi tâlharii şi-au dat seama de temerea oamenilor în faţa autorităţilor Şi, tâlharii, au început să se prefacă că cică ar fi “autorităţi” şi exploatează situaţia ca să . . . fure.
Puterea şi temerea faţă de autorităţile române este atât de indubitabilă, atât de impredictibilă, atât de ridicolă, încât până şi romanii de rând pot fi prădaţi.
Însă, întrebarea este, de unde începe “autoritatea”? – aia oficială cu drept de control, amendare şi confiscare – şi unde se termină ea? Şi de unde ştie un amărât de turist la ce se poate aştepta atunci când vizitează România? Acolo, într-o tară unde nici măcar drumurile, hărţile si nici semnele de circulaţie nu sunt consemnate într-o altă limbă decât cea locală? Şi nici legile, nici regulile locale şi nici meniu-rile din restaurante nu sunt în vreo altă limbă decât cea locală? Voi vă mai aşteptaţi să vină turiştii pe-aici?
În principiu, suntem o ţară ne-pretenoasa, care se aşteaptă să fie “invadată” de turişti dar, cum âi prindem… cum ai pedepsim că au îndrăznit să ne viziteze.
Vai de curul lor de străini, ce li se poate întâmpla în România! dacă însâşi romanii sunt expuşi la asemenea riscuri în “ţara lor” pe care o vizitează de, cel mult, 1-2 ori pe an. Si atunci sunt praduiti de banditi care au invatat să imite, autorităţile pentru a fi “respectaţi” şi a li se înmâna din economiile vizitatorilor temporari.
Ceva nu e`n regulă. Şi voi vreţi să mai vină investitori “mari şi capabili”? Ha Ha Ha!

Un turist a fost tâlhărit într-un club din Mamaia, fiindu-i luați 2.500 de lei:

http://tinyurl.com/bqv5m4s

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 9:17 AM
2500 ron? in romania ? talharie ? in club ? stai sa iti povestesc ce patesc ucrainienii in italia. o masina de carabinieri opreste un microbuz de ucrainieni. sub suspiciunea ca transporta stupefiante se trage teapa de mii de euro. se opreste microbuzul intr-o parcare pe o ,,statala,, se coboara toti pasagerii.se face un control de rutina in microbuz. se confisca toate actele microbuzului si ale tuturor pasagerilor inclusiv ale soferului. se perchezitioneaza toate persoanele din microbuz si li se confisca toate telefoanele mobile si toti banii. se intocmeste un tabel cu sumele de bani si cu tot ceea ce s-a confiscat dupa care soferului i se ordona sa mearga in spatele masinii de carabinieri pana la un sediu al carabinierilor unde se va face un control amanuntit. 10 kilometrii se merge linistit cu 80 de km la ora timp in care microbuzul urmeaza masina de carabinieri. apoi masina de carabinieri accelereaza si pa !
au uniforme si masini inscriptionate. au si tocuri cu pistol.
de asta mai ai stiut gaby ? in toate tarile sunt talhari ! toti au fost ,,facuti,, din cauza ca au incredere in autoritati , nu pentru ca au frica in ele. in organele statului nu trebuie sa ai incredere ! fie ca sunt adevarate sau false ele tot fura !

Marius C.
5 mai 2013 • 8:48 AM
In Sibiu avem ceva vorbitori de limba germana, dar acum meditatorii pentru limba respectiva sunt foarte solicitati. Multi vor sa emigreze in Germania.

Mihai Giurgea
5 mai 2013 • 8:51 AM
Ce vrea astia de la mine, bre?

Am primit azi urmatorul mail:

“Ca si domnia voastra am sesizat prapastia strategiilor fara strategii ale guvernelor Nastase Tariceanu Boc MRU si Ponta, sens in care impreuna cu un grup de intelectuali, ofiteri in rezerva, romani de buna credinta si ziaristi neobedienti am hotarat infiintarea Aliantei Lege si Ordine-ALO. Printr-un efort considerabil am reusit sa infiintam in doar 5 saptamani organizatii ALO in 16 judete si continuam in acelasi ritm! ALO este o constructie de centru dreapta ce promoveaza doctrina -a treia cale. Suntem alaturi de actiunea promovata si o sustinem. Cu aleasa consideratie, prof univ dr avocat G… D…”

Din cate stiu eu, ALO este o organizatie fix a securistilor si militienilor pensionari. Ma insel?

Marius C.
5 mai 2013 • 8:54 AM
Nu le mai ajung pensiile si beneficiile acestor bosorogi. Trebuie sa fim generatia care schimba acest sistem, altfel suntem pierduti ca natiune.

Mihai Giurgea
5 mai 2013 • 8:56 AM
A! daca pensiile sunt problema, acum inteleg. Dar am o veste proasta…n-o sa le mai ajunga din ce in ce mai tare…ca vor fi din ce in ce mai mici…pana la disparitia finala.

horia dragoiu
5 mai 2013 • 12:19 PM
Intotdeauna va apare un grup de “intelectuali de buna credinta” care vor incerca sa strice totul. E regula generala. Nu va faceti griji, sunt destui intelectuali pe aici care stiu deja ce vor, nu e nevoie de altii cu alte idei daca sunt socialiste. Cine vrea vine cu noi, cine nu, la revedere ! O sa mai fie destui care vor dori sa aduca “imbunatatiri” in sens socialist la ideile CPP dar nu merita luati in considerare.

niko
5 mai 2013 • 9:44 AM
Orice partid, organizatie,o.n.g. sau alta structura infiintata de .militieni,militari,judecatori,profesori in invatamantul de stat sau alti bugetari nu au alt scop decat protejarea privilegiilor acestora chiar daca se declara de dreapta.O organizatie de dreapta nu exclude pe nimeni care doreste sa traiasca pe propriile sale picioare si dn munca proprie exercitata in mediul privat.Restul e can-can.

Mihai Giurgea
5 mai 2013 • 10:17 AM
Si atunci ce naiba vor de la mine? Sa nu-mi spui ca vor sa le fac publicitate! 😆

Am incercat mereu sa vorbesc simplu si clar. Oare expresia “exterminarea comunistilor” n-a fost destul de clara? Or fi crezut ca glumesc? Oare ce-am scris chiar pe prima pagina a CPP, mai are nevoie de traducere?

“Capitalism pe pâine s-a născut din convingerea că nu există alternativă la sistemul capitalist şi la competiţia liberă. Credem că orice jumătăţi de măsură, orice încercări de a găsi o cale călduţă de mijloc între risipa socialistă şi lăcomia capitalistă, sunt de o naivitate falimentară.”

Pe mine s-au gasit sa ma ia astia aliat pentru “a treia cale”? Hahaha…las ca vedeti voi, tovarasi, ce va asteapta…

Mihai Giurgea
5 mai 2013 • 10:40 AM
P.S.
Dimineata cand alergi,
O zi bun-o sa culegi

N-are legatura cu directa cu economia, dar am verificat-o pe pielea mea azi 😀

niko
5 mai 2013 • 4:19 PM
Nu!!Nu vor publicitate, ci cum am mai spus, doar pastrarea privilegiilor.Am citit din curiozitate programul organizatiei lor si am ajuns la concluzia ca nu sant cu nimic mai presus de alte organizatii bolsevice.Gargara si tam-tam la greu, dar nimic despre reducerea drastica a taxelor,impozitelor si a altor biruri.Nimic despre usurarea vietii privatilor prin simplificarea legislatiei in vigoare.Aaaaa!!!Ca au si oameni de afaceri in randul lor???Asta-i de fatada ca si aceia sant tot excroci care au facut avere din combinatii cu fostii securisti cat si cu actualii stabi din armata,politie,sau serviciile secrete.Cativa dintre acestia i-am cunoscut personal in virtutea umilei mele ocupatii.Amiral Cico Dumitrescu,..Str.Erou Iancu Nicolae–(Pipera)g-ral Sultanoiu(actual decedat) si comisar sef Fuerea Emil.Str.murei 1a si 1 b Poiana Tapului-=Busteni.G-ral de securitate Dragostin Vasile–Buzau.G-ral Matei(???)–Popesti Leordeni.Toti astia sant milionari in euro.Comisarul sef Fuerea mi-a aratat personal valiza cu bani pe care o avea in portbagajul scoditei.Cand am vazut ditamai gentoiul l-am intrebat daca are cumva vreun chinez acolo.Nu,nu avea decat lei in valoare de vreo 2 milioane de euro .Cam asta sant oamenii care vor sa construiasca un partid de dreapta

Imparatul e gol
5 mai 2013 • 11:16 AM
Probabil ca le-ai atras atentia cu dezvoltarea MAT si oamenii se gandesc ca poate vei avea nevoie de “un grup de intelectuali, ofiteri in rezerva, romani de buna credinta si ziaristi neobedienti” cand vei prelua puterea!
Eu raman la parerea mea – atata vreme cat nimeni nu e impuscat pe strada totul e bine. Si vazand prin ziare cum au fost zilele astea libere, ma indoiesc ca o sa fie intr-adevar mai rau in curand. 🙂

Libertarianul Român
5 mai 2013 • 4:21 PM
ALO pe langa militari pensionari NUMAI din serivciile speciale au si tot felul de masoni. Era unul chiar la Nasul de ii dadea in sus si in joc cu frumusetile masoneriei. La noi masoni de frunte fiind Nastase, Frunzaverde, Vanghelie si Hrebenciuc imi ridica multe semne de intrebare astfel de grupari.

Jane Skimmer
5 mai 2013 • 5:22 PM
Simplu. Se incearca atragerea celor nemultumiti de dreapta in miscari controlate tot de Securitate&comp.

E ciudat cate astfel de organizatii au aparut, de la MRU incoace. Foarte multe.

E o tehnica veche, de sute de ani. Sunt multi nemultumiti cu privire la ceva, religie sau politica, givern, etc. ?

Nu-i nimic, facem noi o secta noua, o grupare noua, un partid nou etc. care aparent lupta contra vechii organizatii. Dar papusarii sunt aceiasi. Au fost razboaie manipulate astfel, revolutii, schisme religioase, etc.

Mihai Giurgea
5 mai 2013 • 5:48 PM
Dar e amuzant ca absolut nici una din miscarile astea nu pomeneste nici macar o vorba de scaderea taxelor. Ba ca sistemul e prost, ba ca toti e corupti maica; dar cand e vorba de solutii, tac ca pestii.

Si daca-i intrebi direct pe toti: ba, vreti sa scadeti taxele? o dau pe dupa tufis. Nimeni nu vrea sa se atinga de banii statului. Ca acolo sunt spagile lor.

C
5 mai 2013 • 7:05 PM
Exact, asta este diferenta:

  • nimeni nu isi propune scaderea taxelor decat MAT
  • toti ceilalti sunt fosti/actuali bugetari care vor sa pastreze privilegiile, dar habar nu au cum se fac banii in sistemul unei piete concurentiale, bani din care trebuie sa fie acoperite aceste privilegii de care ei doresc sa se bucure.

Daca taxele din activitatea economica prezenta se duc spre zero, atunci vor dezvolta un sistem de taxare care va trece acumularile anterioare ale celorlalti in buzunarul lor.

  • nu fac fata unei concurente libere ci supravietuiesc doar in mediul artificial creat de stat. Daca sistemul nu le ofera sanse speciale, pierd in fata competitiei cu orice organizatie privata, falimenteaza imediat.

Competitia libera, naturala ” Este instaurarea dominatiei ‘consumatorului rege’, adica de a subordona productia consumului, de a produce doar ce e necesar la un momnet dat pe piata, in conditii stabilite de pret si de calitate.”

C
5 mai 2013 • 7:19 PM
completare

Daca taxele din activitatea economica prezenta se duc spre zero, atunci vor dezvolta un sistem de taxare care va trece acumularile anterioare ale celorlalti in buzunarul lor.
….

In conditiile in care toate masurile adoptate distrug activitatea economica prin suprataxare sau supra reglementare. Incasarile din taxe pot sa scada ori din cauza reducerii taxelor, ori din cauza suprataxarii. In primul caz dupa o perioada de timp incasarile bugetare cresc deoarece creste activitatea economica, in cel de-al doilea caz activitatea economica dispare cu totul, o majorare de taxe duce la o serie de falimente care determina o noua serie de majorari de taxe ce determina moartea domeniului de activitate cu totul.

Cateva exemple:
Majorarea TVA a dus la scaderea consumului in toate domeniile de activitate.
Majorarea accizelor a dus la scaderea consumului de tigari si produse petroliere.
Introducerea accizei la bere a dus la scaderea ca cca jumatate a consumului de bere. O crestere prognozata pe 2013 cu 10% va duce la scaderea consumului, oricum puterea de cumparare a scazut, dat fiind majorarea succesiva a mai multor tipuri de taxe. Probabil vom vedea si exodul producatorilor de bere cat de curand.

gimmesudo
5 mai 2013 • 8:15 PM
@C Foarte frumoasa descrierea!

@Ceilalti din miscare

Daca vreti sa intelegeti mai in detaliu ce-a scris C, va recomand “Economics in One Lesson” de H.Hazlitt. E scrisa in acelasi stil, cu exemple practice.

Are 200 de pagini si o gasiti legal pe internet http://mises.org/books/economics_in_one_lesson_hazlitt.pdf

krs1
5 mai 2013 • 10:43 PM
hai ca deja pare spam si milioanele care nu inteleg nimic ii deportam in siberia mi ar placea dar e superutopic

C
6 mai 2013 • 1:36 AM
@Krs1
ce ti se pare spam? Faptul ca au aparut diverse miscari de dreapta ca ciupercile dupa ploaie? Probabil este acceptabil ca sa disperseze electoratul de dreapta care oricum este divizat si nu se focuseaza pe problemele principale :taxe si coruptie.

Ce faci cu milioanele care nu inteleg? Dar ce se fac milioanele care fac pe niznaiul daca nu mai sunt bani moca de papica? Crezi ca in Siberia iti da cineva trei mese pe zi pe ochi frumosi? Vor munci pe masura posibilitatilor, macar au sansa sa stea in comunitati care folosesc limba romana.
In ultimii 20 de ani neispravitii astia ne-au tras inapoi, a scazut nivelul de viata inadmisibil de mult.

Am ajuns in punctul in care oricat de mult ai plati pentru un serviciu acesta sa fie de calitate inferioara,

  • Doar amabilitatea unui doctor nu iti da si calitatea oferita de un echipament performant.
  • Oricat ai plati plati la sistemul de pensii nu se asigura conceptul de baza si anume sa ai un trai decent in perioada cand nu vei fi capabil de munca.
  • Indiferent de varsta pana la care asiguri invatamantul gratuit, indiferent de gradul de calificare pe care il finantezi ai doar persoane necalificate.
  • Indiferent de cat aloci pentru siguranta publica infractiunile cresc. Nu reusesc sa stopeze nici violenta, nici traficul de droguri, nici traficul de persoane, nici furtul. Nimic.
  • Cheltuielile mari de mediu alocate diverselor programe nu au reusit regularizarea apelor, nu au fost folosite sa avem un sistem de irigatii.
  • Cheltuielile pentru administratiile locale nu au reusit sa duca buda in casa pentru toate spatiile locative.
  • Sistemul de transporturi a fost distrus, nu avem macar o autostrada care sa lege est de vest sau sud de nord sau in diagonala,sau oricum un capat al tarii de altul, orice; probabil avem niste centuri in jurul unor orase.
    De ce sa mai platesti pentru nimic?

Nu mi se pare deloc utopic sa inceteze orice alimentare a bugetului de stat cu taxe din zona privata, nu din cauza unei actiuni concertate, ci din cauza falimentului general si al demobilizarii. Poate nu ai observat, dar este suprataxare (=demotivare), lipsa de finantare (=efort dublu fata de firmele cu sediul in alte tari), facilitati fiscale pentru mentinerea populatiei la nivel de animal de povara (uiti de probleme ori la popa ori la curve, te protejeaza statul ca nicicum sa nu ajungi sa abordezi direct problema si sa gasesti o solutie)

gimmesudo
6 mai 2013 • 2:20 AM
@krs1 Aia care nu pot functiona in economia privata, sa puna mana sa invete cat mai au timp. Daca nu au macar un skill marketabil, treaba lor.

Doar un naiv pune problema ca trebuie sa hraneasca decretei comunisti sau milioane de incapabili. Sa faca profit firmele de funerare cu ei. E natural, nu e utiopic.

Chow-chow
5 mai 2013 • 7:34 PM
Miscarile acestea trebuie eliminate fizic de la conducerea Romaniei, macar o executie doua exemplare ca sa zboare restul ciorilor din pom, altfel sansele sunt sub zero, sub 40 de ani de acum incolo personal nu cred ca vom ajunge o tara normala la cap gen Polonia sau Cehia.

EXCESUL DE MILA DAUNEAZA GRAV SOCIETATII!

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 8:54 AM
ai dreptate cu turcia mihai ! cunosc 3 ,,baieti,, care au plecat din italia sa munceasca in turcia. daca retin bine cu multi ani in urma se pleca la munca in turcia dar se platea putin. ei bine, au inceput sa fie locuri de munca in turcia. iti vine sa crezi ? in contructii se castiga binisor iar viata este mai ieftina ca in europa.
nu inteleg cum de republica moldova se tot roaga de mamutul european sa o violeze ! iar europa spune nu ! indeplinirea conditiilor de aderare este oricum o vrajeala.o poti ajusta din stilouri aurite. ar trebui bagata cu japca. inca un scut antiracheta la granita cu ucraina si se rezolva treaba. au pamant agricol bun! pamantul ala trebuie cumparat caci este bun si ieftin. granita de est s-ar muta la ei si am mai scapa din responsabilitatea cu securizarea frontierelor. au multe produse ieftine si cativa anisori am merge mai usor la ei sa cumparam benzina si papaica mai ieftina. ar fi o salvare pentru nord estul romaniei sarac lipit.

Marius C.
5 mai 2013 • 8:58 AM
@catalin mihalceanu

Republica Moldova si Ucraina fac probabil parte dintr-un astfel de plan, dar nu acum. Poate peste 20-25 de ani…

Marius C.
5 mai 2013 • 9:55 AM
http://filmehd.net/marele-jaf-comunist-film-documentar.html

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 6:08 PM
stie cineva ce este un chibutz in israel ? evident ca pe internet am gasit informatii dar nu am incredere in ele.nu prea m-am lamurit. ce este mai precis un chibutz ? M.A.T poate devenii un chibutz ? zic si eu asa…poate spun o prostie….

Marius C.
5 mai 2013 • 8:21 PM
@catalin mihalceanu

Vrei sa faci voluntariat pentru cativa ani? Sau te incanta ideea de tabara de munca? 🙂

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 9:58 PM
as vrea ! ma gandeam la germania dupa al doilea razboi mondial ! au muncit cam pe gratis pentru refacerea tarii ! dar as face asta la un patron. nu cred ca poti sa iesi dintr-un cacat asa mare decat daca muncesti pe gratis. daca as muncii pe gratis 3 luni pe an la un patron asta ar suplinii taxele imense puse de statul roman firmei respective? eu si toti angajatii ! opusul la al 13-lea salar ! mai precis : vrei sa te angajezi la giurgea ? da ! ok ! aici la firma lui giurgea , daca muncesti un an iei bani numai pe 9 luni ! nu am reusit sa facem nimic cu M.A.T si am gasit aceasta solutie ! NU AM REUSIT IN LUPTA CONTRA STATULUI, ALATURI DE PATRON ATUNCI INTELEG CA TREBUIE SA SUFAR ALATURI DE EL ! DIN FIRMA LUI MANANC ! EL MA HRANESTE ! ARE CAP MAI BUN CA AL MEU ! EU AM BRATE MAI PUTERNICE CA A LUI !
as vrea sa fiu inteles in ceea ce urmeaza.: miscarea M.A.T este superba ! corecta ! e o matematica ! o axioma ! dar are un mare mare mare neajuns : e intarziata ! e prea tarziu ! am alimentat prea mult timp statul.ne-am trezit prea tarziu mihai. statul este gras.prea gras. poti zdrobi pe cineva doar cand ai bani. ori banii nostrii sunt la ei. ii dam in fiecare luna. decat sa infiintam M.A.T mai bine nu plateam 6 luni darile la stat. este lipsa de curaj mihai ! este usor sa scrii ! suntem multe firme ! nu ne puteau controla pe toti ! ar fi ramas si fara bani pentru organele de control ! dar ce sa facem ! eu nu platesc dar ORANGE si DACIA plateste ! OMV PLATESTE ! pestele trebuie sa se imputa de la cap ! ori TU, MIHAI ,vrei sa se imputa de la coada !

MIRCEA ALPINO
6 mai 2013 • 9:43 AM
Tocmai de asta nu se face nimic in Ro pentru ca toti vad lucrurile ca tine. “E prea tirziu acum sa…” Niciodata nu e prea tirziu. Dupa logica asta nu trebuia impuscat Ceausescu pentru ca era prea tirziu? Adica zici ca a fost o prostie ca am iesit in strada in 1989 sa punem de o revolutie anticomunista? Ei uite de asta nu se face nimic in Ro pentru ca toti va ginditi ca e prea tirziu!
Nu e nici acum tirziu, dar unora dintre romani, care abia acum au curaj sa scrie chiar si pe acest blog, pot spune ca abia acum le-a venit mintea la cap. In 1989 am iesit in strada o mina de oameni si abia acum inteleg romanii ce vroiam noi inca de pe atunci. Asa ca nu e niciodata tirziu. Sa terminam odata cu comunismul si adeptii lui din Ro si sa vezi ce bine merg lucrurile.
Ia gindeste-te la urmatorul exemplu simplu: pe un teren lasat pirloaga se naste “intimplator” o planta utila de care nu are grija nimeni. Creste greu. Vazind ce noroc a dat pe capul lui, stapinul terenului, il curata, il sapa, il uda zi de zi, etc. Acum vede ca “pirloaga lui” e o adevarata gradina si el e bogat. Asta trebuie facut in Ro tata, ca m-am saturat sa o spun de 23 de ani: sa terminam ce am inceput atunci la Revolutie. Daca vom avea capitalism adevarat in Ro fii sigur ca firmele vor aparea ca ciupercile dupa ploaie. Asa cum este acum, cu legi si organizare pur comunista, cum vrei sa o ia tara din loc? Intii trebuie luata puterea in Ro si rasi din viata comunistii din tara, apoi totul isi va reveni de la sine cu impunerea legislatiei cu adevarat capitaliste….

smert
5 mai 2013 • 8:59 PM
Un Kibbutz e la origini o comunitate de tarani-soldati,care functioneaza pt. ca toti sunt voluntari si idealisti(in sensul ca vor sa faca o tara).Teoretic sunt elemente socialiste,dar practic partile negative ale ideii socialiste nu apuca sa se manifeste.Pt. ca ce-i uneste pe oameni e camaraderia militara,nu prostia universalista socialista.Kibbutz-ul nostru contra 5 sate arabe vecine si dusmane.

Nu merge la o scara mai larga,motiv pt. care israelienii nici nu au incercat sa forteze modelul.Dar merge pt. evreii care vor sa faca Aliyah,pt. cei manati de patriotism,pt. fostii militari plictisiti sau pur si simplu pt. cei care se simt bine asa.

krs1
5 mai 2013 • 10:50 PM
pai tarani soldati putem sa avem kibutzuri cate unitati militare sunt in fiecare judet .Impotriva cui?A garzii financiare si militiei poate

dans
10 mai 2013 • 6:28 PM
au fost vreo 40 de chibuturi in anii 1930 organizate de germani, pentru ca cei care urmau sa emigreze in Palestina sa se instruiasca in agricultura. clar ca este un proiect idealist…cind ai vazut vreun evreu sa munceasca? doar asa…pentru proiectul ertz israel.

bugsy
5 mai 2013 • 10:04 PM
Kibutzul, la origini, era o asociere de indivizi, o “cooperativa”, care avea ca activitate strict agricultura. Principiul kibutzului era “nimic nu este al individului, totul este al comunitatii”. Bineinteles, si sionismul! Multe din primele kibutzuri au fost formate din soldati ai IDF fiind adevarate avanposturi in fata atacurilor invadatorilor arabi. Intr-un kibutz sarcinile de lucru se impart in fiecare zi, dimineata. Copiii stau la gradinita sau scoala, in functie de varsta, si merg in familie doar seara. Kibutzul a avut un rol determinant in formarea statului Israel, toti evreii care facea Aliya (venirea in Israel) trebuiau sa stea intr-un kibutz unde invatau limba ivrit, invatau o meserie dupa care erau liberi sa plece, daca vroiau, sa se stabileasca oriunde in Israel. In ultimii ani, kibutzurile s-au transformat mult, in sensul ca accentul nu mai este pus pe agricultura – asa au aparut kibutzuri care sunt mici statiuni de turism iar unele s-au axat pe tehnologie hi-tech, asa numite “technopoluri”. Indiferent ce afacere ar face, agricultura, turism, sau hi-tech toate veniturile sunt gestionate de kibutz, ei hotaresc in ce si cum investesc acesti bani. Un kibutz mare (cum este de ex Kibutz Naan are aproximativ 1.000 de suflete, adulti si copii).

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 10:09 PM
ok.nimic nu este al statului.totul este al patronului si al muncitorilor.cum isi impart ei rezultatele muncii nu este treaba nimanui. ai prins ideea ? imi conving eu singur patronul cat sa imi dea dupa cat de bine muncesc.nu te baga tu,stat imputit, intre mine si el.

bugsy
6 mai 2013 • 7:31 AM
toti banii sunt ai kibutzului si se cheltuie in functie de necesitati. daca , de exemplu, un tanar din kibbutz dovedeste inclinatii spre un anumit domeniu stiintific si vrea sa se perfectioneze este trimis la universitate pe cheltuiala kibutzului. in ultimii ani au avut loc mai multe modificari in regulile de functionare ale kibutzurilor, de exemplu, daca vreun membru al kibutzului vrea sa plece din comunitate i se calculeaza ce bani trebuie sa primeasca pentru perioada cat a stat si a muncit in kibbutz.

bugsy
6 mai 2013 • 8:16 AM
toate veniturile sunt ale kibutzului. daca un memebru al comunitatii vrea sa plece din kibbutz, i se calculeaza munca prestata pe perioada cat a stat in kibutz, primeste banii si pleaca. acesta este un lucru mai nou, adoptat in ultimii anii.

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 10:21 PM
On the Kibbutz:
Kibbutz Na’an is located in Central Israel near Rehovot.
The kibbutz has a rich cultural atmosphere. The Kibbutz is partly privatized.

Population:
Work: irrigation systems factory, children houses, gardening, petting zoo, horse stables.
Meals: Lumch in Dining Room.
Monthly allowance for Breakfast and Dinner to prepare individually in Ulpan kitchenette.
Kibbutz Facilities: Basket ball, Tennis, Gym, Swimming pool, Truck tour in the fields.

krs1
5 mai 2013 • 10:59 PM
In Romania ceva asemanator se intalneste doar la tigani din pacate unii pleaca Spania Italia dupa specializare altii opereaza bus metrou telefoane fraieri facturi oricum fara pauza ca are balta peste

bugsy
6 mai 2013 • 8:18 AM
nici un fel de asemanare intre kibutz si satra

RomaniaTricolor
6 mai 2013 • 11:24 AM
Intreaba-l pe asta… http://adevarul.ro/international/europa/ministrul-francez-finante-austeritateas-a-terminat-1_5186dbac053c7dd83f751c11/index.html

Imparatul e gol
5 mai 2013 • 8:06 PM
“Democracy is indispensable to socialism.” – Vladimir Lenin

catalin mihalceanu
5 mai 2013 • 10:28 PM
de la evrei a inceput totul…tot prin ei vom gasi solutia ! gandeste mihai ! fa conexiuni ! evreii inseamna razboi,pace ,bani….amestecul perfect de socialism si capitalism.ne facem frate cu socialismul pana trecem puntea.cum vrei tu ,direct , nu se poate. noapte buna mihai ! gloantele si rachetele sunt scumpe. numai china si rusii le mai pot platii. o ideea e ieftina ! succes !

MIRCEA ALPINO
6 mai 2013 • 10:05 AM
Nimeni si nimic pe lumea asta nu poate opri din drumul sau un popor care vrea sa devina liber, indiferent de costuri!

Marius C.
6 mai 2013 • 9:59 AM
http://infoinsider.ro/2013/05/05/balanta-oua-adunate-din-toata-europa-fierte-si-vopsite-in-austria-vandute-pe-datorie-in-romania/

Supermario
6 mai 2013 • 1:23 PM
Nici dusmanii cetatenilor ( aka guvernele tarilor lor ) nu stau cu mainile in san. Se incearca punerea la punct a unei tehnologii prin care sa poata fi urmarit si inregistrat circuitul economic al banilor cash, la fel ca in sistemul bancar.

http://www.businessinsider.com/new-paper-puts-chips-in-cash-2013-5

Scopul ar fi stoparea traficului de orice fel, dar si a mitei. Victime colaterale vor fi economia la negru si cea la gri. In conditiile actuale de criza bugetara generalizata nu stiu daca nu cumva scoaterea la suprafata a economiilor la negru si la gri ar fi principalul motiv pentru introducerea unei astfel de trasabilitati…

Marius C.
6 mai 2013 • 1:40 PM
@Supermario

http://www.zf.ro/business-international/suedia-e-aproape-de-tranzitia-completa-spre-banii-electronici-bancnotele-tot-mai-rare-10739775

Ungureanu Paul
6 mai 2013 • 7:46 PM
Hm, nu as spune ca este ‘ultimul secol’. Mai degraba, ultimul secol cu mizerii soialiste si cu dictatura majoritatii.

Eu, unul, sunt foarte increzator in progresul acestei societati (cu motoarele de azi, US, Germania, Fed. Rusa si Brazilia).

Ramane sa vedem, zarurile au fost aruncate demult.

PS: Bine ati revenit din vacanta, d-le Giurgea. 🙂