Cinerama sau lungul drum al trofeelor catre public 

In cursa pentru marele premiu si trofeul Dakino s-au aflat 96 de pelicule din toate zonele cinematografice,selectate din 151 de titluri inscrise(dintre acestea 70 au fost filme de fictiune de scurt- metraj, dintre care 6 autohtone si 26 documentare, noua fiind rezervate titlurilor nationale).

Dincolo de competitia oficiala, festivalul a inclus si special guest profile(precum cel rezervat lui Dan Pita, desemnat presedinte de onoare al editiei, la care s-a adaugat un altul, consacrat lui Gheorghe Preda, un reprezentant al noului val mioritic, candva laureat, actualmente prezent in ipostaza de membru in juriul acesteia; din singulara sa filmografie au fost incluse in programul vizionarilor, pelicule ca: Intoarcerea in paradis, Credo, Black, Cantarea cantarilor, Schimbarea la fata).

Un loc aparte in structura programului l-a constituit Workshop Videolink-ul, insotit de dezbaterile aferente acestuia; pe de alta parte, lung-metrajul de fictiune a rezervat asistentei, un veritabil regal prin prezentarea a doua din cele mai reprezentative creatii de autor: 36,Quai des Orfevres, semnat de un fidel al genului, Olivier Marchal, ex-flic el insusi( cu Daniel Auteuil si Gerard Depardieu in ipostaze antinomice) si Match Point, sub bagheta lui Woody Allen, un autentic melange de situatii, radiografiate in maniera sport-life, cu o indimenticabila Scarlet Johansonn in rolul eternei Iphigenii. Acestor productii li s-au alaturat alte titluri, deloc efemere, precum Something like Happiness, al cehului Bohdan Slama, sau incitantul Free Zone apartinand lui Amos Gitai( distins anul trecut la Cannes, pentru cea mai buna interpretare feminina, in persoana Hannei Laslo, ultimul film al israelianului Amos Gitai a dat semnalul inchiderii celei de-a XV-a editii a Festivalului Dakino, gala acestuia desfasurandu-se in prezenta actritei Hiam Abass, una din actualele colaboratoare en long regime, ale multi-oscarizatului Steven Spielberg). Multasteptata serata a debutat cu un memorabil concert al formatiei Senzor, urmat de o retrospectiva a celor XV editii si de festivitatea de premiere a peliculelor desemnate castigatoare de juriile celor doua sectiuni ale competitiei si de catre juriul criticii.

Pentru sectiunea Fictiune, premiul Dakino a fost acordat lui Before Dawn, film regizat de Balint Kenyeres din Ungaria, iar pentru Documentar, trofeul a luat ruta Irlandei, pentru Undressing my mother, semnat de inclasificabilul Ken Wardrop. Irina Petrescu( in ipostaza de presedinte), urmata de Magda Catone, Stina Bergman, Jean-Pierre Magnan, Vivi Dragan Vasile, Gh.Preda, si Florin Piersic jr. au mai acordat la Fictiune urmatoarele premii: pentru regie( Autobiographical Scene no.6882 al lui Ruben Ostlund, Suedia); pentru imagine( Before Dawn, sub auspiciile lui Matyas Erdely); pentru scenariu( adjudecat de filmul Dark Night, al lui Leon Prudovski,Israel). Premiul Special al juriului a revenit peliculei Maestro, in regia lui Geza M.Toth(Ungaria). Juriul sectiunii Documentar( format din Florin Iepan, presedinte, Liviu Carmely, Laura Beldiman, Olivier Gicart) a decis sa premieze pelicule precum: Girl with telephone al danezei Anja Kvistgaard (pentru regie); Svenja and the others al lui Vlad Ilicievici( pentru imagine); alte mentiuni speciale au mai obtinut pelicule precum Doctor Schileru, apartinand Dianei Deleanu ( Romania) si the El Hindi Sisters al Danei Tal din Israel.

In ceea ce priveste juriul criticii de fictiune( compus din C.Corciovescu, Andrei Cretulescu si Marilena Iliesiu), acesta a optat pentru filmul australianului Warwick Thornton, Green Bush. La sectiunea Documentar, membrii juriului criticii ( Aura Puran, Elena Dulgheru si Madalina Rosca) l-au desemnat invingator pe romanul Vlad Ilicievici, pentru filmul Svenja and the Others. Aceasta editie aniversara a festivalului contine implicit, un anume savoir faire. In istorie ar fi preferabil sa-ti pastrezi nealterata autonomia, sa ai puterea de a intelege interferenta peisajelor umane si politice.

Altfel, exista riscul intrarii in indigoul sistemului, al adoptarii jocului propus de altii (v. aici sensul parodic al unor afise de genul: Ce-ar fi daca Lars von Trier ar fi regizat Titanic? sau Pedro Almodovar Basic Instinct?). In asemenea situatii-ne spune Ismail Kadare- pierdut este cel care intarzie sa intre in istorie. Din fericire, acest festin cinematografic si-a asigurat precaut, locul. Poate ca in viitor, nu va mai fi nevoie ca el sa coboare din mitologie in colivia istoriei, pentru a mai salva increderea intr-o lume normala, neasediata de compromisuri.