Al Patrulea Reich!

Economia germana se întărește in plina criza:

  • Creștere economica: 3.1% (2011)
  • Deficitul public: 3.2% in 2009, 4.3% in 2010 si doar…1% in 2011. Deci nemții chiar au tăiat pe bune cheltuielile si consuma acum, aproximativ cat produc. Pentru comparație: Franța – 5.4%, Spania -8.5%, Italia – 3.9%, România – 4.1% (deficite de cel puțin patru ori mai mari!).
  • Șomaj: 6.7%. Franța – 10%, Spania – 25.1%, Italia – 10.8%, România – 7.6% (dar Ministerul Muncii din România nu-i considera șomeri si nu-i raportează pe cei care au terminat ajutorul de șomaj, deși nu si-au găsit de munca. Numărul real al românilor fără loc de munca este de 37%: România, cea mai drastică scădere a ratei de ocupare a forţei de muncă din Europa).
  • Sistemul de asigurări sociale (pensii+șomaj+sănătate): excedent de 15.1 miliarde de euro! In România, el are un deficit de circa 5 miliarde de euro. 

Secretul victoriei germane: tăieri de cheltuieli, tăieri de taxe.

In 2010, Angela Merkel a anunțat ca va introduce cel mai dur program de reforma din istoria statului german:

  • 80 de miliarde de euro cheltuieli tăiate.
  • 50.000 de bugetari concediați (din care 10.000 funcționari de ministere).
  • Banii luați de la bugetari, i-a dat firmelor private: impozitul minim a fost redus de la 15% la 14%. Contribuțiile de asigurări sociale (plătite împreună de către angajatori si angajați) au scăzut de la 15.5% la 14.9%.

Programul a fost decis după numai 2 zile de discuții in guvern, fără nici o consultare a sindicatelor: blitzkrieg! (vezi Germania deasupra tuturor: război fulger împotriva crizei). Intr-un discurs istoric, ea le-a spus germanilor: in ultimii ani, am trăit peste posibilitățile noastre. Trebuie sa redevenim competitivi. Nivelul de trai al germanilor trebuie sa scadă.

Si a scăzut! Si va scădea in continuare!

Nu exista succes economic, cu salariu minim garantat!

O măsura importanta in succesul german a fost desființarea salariului minim pe economie. Nu in totalitate și nu pe fața, ci indirect. Si nu a fost începuta de Angela Merkel, ci de cancelarul Gerhardt Schroeder care, in urma cu 10 ani, a inventat…mini-joburile. Ce sunt astea si cum i-a venit ideea?

Ideea i-a venit de nevoie: după reunificare, Germania era in criza. Șomajul era de peste 10%. Așa ca Schroeder a trecut peste capul Ministerului Muncii si s-a dus direct la Volkswagen, la seful departamentului de Resurse Umane, Peter Hartz. Si i-a cerut sa găsească o soluție. Iar Peter Hartz i-a spus exact ce spunem si noi imbecililor de politicieni români, de ani de zile: ne-ați omorât cu taxele! Contribuțiile de asigurări sociale sunt așa de mari, încât trebuie sa creștem preturile. Iar preturi mari, înseamnă vânzări mici. Nu mai suntem competitivi. Avem nevoie de o piața a muncii mai flexibila. Avem nevoie sa-i exploatam mai eficient pe oameni.

Iar mini-joburile au fost soluția:

  • joburi fără salariu minim, ci cu salariu maxim: de 400 de euro pe luna.
  • Indiferent de salariu, contribuție de asigurări sociale fixa, de 100 de euro.
  • Angajații nu plătesc nici un fel de taxe.
  • Angajații pot sa aibă mai multe mini-joburi.
  • Angajarea si concedierea pot fi făcute pe loc, fără formalități.

Socialiștii au urlat: pentru ca mini-joburile au crescut, intr-adevăr, prăpastia dintre bogați si săraci. Germania a ajuns pe locul 3 in lume la inegalitatea veniturilor, după Coreea de Sud si Statele Unite. Dar astăzi, peste 2 milioane de germani sunt angajați in mini-joburi si-si câștigă pâinea singuri, iar statul nu mai e obligat sa-i țină in spate.

De aia are Germania excedent de 15 miliarde de euro la asigurările sociale!

In România, pentru așa ceva faci pușcărie!

Daca o firma româneasca ar încerca așa ceva, patronul ar fi pe loc băgat in pușcărie si ar primi 50 de milioane amenda penala.

In loc sa crească flexibilitatea pieței muncii, statul român a făcut-o din ce in ce mai rigida, de la an la an: a desființat contractele de colaborare (PSD), a obligat pe toata lumea la plata CAS-ului (PDL), a mărit numărul beneficiarilor de asistenta sociala (PNL-Mariana Câmpeanu). România n-a fost distrusa peste noapte (cum nici Germania n-a fost ridicata peste noapte): a fost nevoie de ani de zile pentru asta. Iar responsabil nu e doar un partid: ci toate!

Statul român nu doar ca nu-ti da voie sa fii competitiv: ci te obliga sa fii necompetitiv! Si după aia, tot el se plânge ca patronii români, cică nu sunt in stare sa se descurce in timp de criza. In realitate, aceiași români fac bani fără probleme in tari ca Marea Britanie sau Germania, unde se recunoaște clar ca nu statul si nu “clasa muncitoare” țin economia in viața: ci firmele private!

De aia are România deficit de 5 miliarde de euro la asigurări sociale!

Europa taxelor si Europa afacerilor.

Așa cum exista doua Românii, exista si doua Europe. In fata crizei, guvernele au luat doua poziții, total opuse:

  1. Unii au mărit taxele. Dar spre surpriza lor, încasările la buget au scăzut. Deci banii tot nu le-au ajuns, așa ca au început sa taie disperați cheltuielile: Franța, Spania, Portugalia, Grecia, România etc. Aceasta politica a fost urmata si de partidele de dreapta, si de alea de stânga (nu exista nici o diferența intre Zapatero si Rajoy, sau intre Boc si Ponta).
  2. Alții au micșorat taxele si au tăiat cheltuielile de la bun început. Iar acum încasează mai mulți bani la buget, pentru ca firmele au început sa aibă profituri mai mari, si tot mai mulți investitori sunt atrași de aceste tari: Marea Britanie, Polonia, Bulgaria, Letonia, Germania. 

Deci unii merg pe soluția “iadului fiscal”: sa luam cat mai mult, de la un număr mic de bogați. Alții merg pe soluția “paradisului fiscal”: sa luam cat mai puțin, de la cat mai mulți. Unii măresc taxele, alții măresc baza de impozitare.

Care soluție funcționează? Pai e simplu: tarile care dau faliment, înseamnă ca au ales greșit!

Deutschland uber alles!

Desigur, criza nu s-a terminat nici pe departe. Părerea mea este ca si Germania va fi afectata, încă din 2012.

Nimeni nu va scăpa neatins de criza, nici măcar China: pentru ca acum se schimba însăși structura consumului mondial. Nu e o simpla criza economica; ci o criza de sistem. Consumatorii puturoși si plini de fițe, cei care-si cumpărau case, mașini, electronice, excursii (pe credit si pe ajutoare sociale) dispar. Pur si simplu, încep sa moara de foame. Si odată cu ei, vor muri si multe firme de construcții, uzine de automobile sau firme de turism.

Altele se vor adapta însa: pentru ca apar noi consumatori, cu nevoi noi. Aceste nevoi vor fi foarte diferite, deci si cererea va fi mult mai diversa ca azi. Egalitatea sociala europeana, solidaritatea sociala, protecția sociala, se evapora ca un vis nerealist: pentru ca nu poți sa ai egalitate, intre om de succes si un ratat. Socialismul a fost o construcție artificiala de proasta calitate, care s-a prăbușit la primul cutremur.

Europa (si probabil si SUA) se întoarce in acest moment la modelul natural de societate: capitalismul sălbatic. In care unii sunt stăpâni, alții sunt utili, iar alții sunt morți. Iar Germania va fi in vârful piramidei, prădătorul suprem. De fapt, este deja: cifrele economice o dovedesc. Iar guvernele europene o recunosc de facto: fără aprobarea Germaniei, nu mai mișca nimic, nici la Banca Centrala Europeana, nici la Bruxelles. Popoarelor poate nu le convine: dar popoarele deja nu mai contează. Pentru ca au dat faliment.

A început o noua ordine mondiala. A început Al Patrulea Reich.

Cu voia, sau fără voia voastră.

(Articol publicat in 2012 si republicat azi, datorita numirii cu forta joi, de catre Germania, a nemtoaicei Andrea Schaechter, ca negociator sef FMI pentru România, FARA CONSULTAREA FMI. Fara macar sa-i anunte inainte.

Joi s-a nascut Imperiul german al Europei: si prima tara unde face ordine este România).

narcis
13 iulie 2013 • 8:17 AM
Inca romanii se hranesc din perceptii. Si perceptiile (formate si manipulate de media) bat inca realitatea.

claudiu
13 iulie 2013 • 8:23 AM
sa speram ca Romania nu mai pupa vreun ban de la FMI,este singura sansa ca aceasta coshmelie putreda sa se prabuseasca .E mai usor sa construiesti de la zero decit sa peticeshti la nesfirsit.E dureros,dar singura sansa sa tii un organ in viata e sa amputezi atunci cind cangrena se intinde rapid

cosmin
13 iulie 2013 • 9:48 AM
subscriu

sanyi
13 iulie 2013 • 8:32 PM
Corect!

adi
13 iulie 2013 • 8:23 AM
bine ar fi sa fie asa…. eu lucrez de 2 ori pe an in germania( 6 luni ) si sunt multumit de ce ofera si nici nu ma simt exploatat ci simt ca produc ceva ….. aici nici nu prea ai la cine produce si daia te si plateste de forma…. respect deutschland sa vina odata schaetcher sa ii gazeze pe toti hotii!

MA
13 iulie 2013 • 9:09 AM
Intr-un capitalism chiar si salbatic oamenii de valoare sunt “stapanii”, pe cand intr-un socialism ca al nostru oamenii care lipesc afise sau apar la tv sunt “stapanii” sau au parinti care au lipit afise.

roby
13 iulie 2013 • 9:19 AM
http://countryeconomy.com/deficit
In ciuda stagnarii economice, Germania a avut in 2012 un mic excedent bugetar de 0,2% din PIB (4 miliarde de euro)
Franta: deficit de 4,8% din PIB adica 98 miliarde de euro in 2012
Norvegia a avut un excedent bugetar de 13,6% din PIB(47,4 miliarde euro). Oricum nu-i de mirare tinand cont ca Norvegia are o populatie redusa si mari rezerve de petrol.

Angi
13 iulie 2013 • 10:04 AM
Norvegia nu doar are mari rezerve de petrol ( are si Romania, multe resurse, ca si tarile din Africa ), dar a infiintat un Fond National, prin care banii raman la norvegieni, nu merg la straini; profiturile nu se expatriaza, ci raman in tara, la ei.

C
13 iulie 2013 • 10:19 AM
Voi nu ati inteles nimic. Acum un an, cand a ‘scapat’ Ponta la Bruxelles, nu a propus el modelul romanesc de politica economica?
Acum au trimis-o pe Andrea Schachter poate prinde ceva de la geniile din Carpati.

Corina Vasilache
13 iulie 2013 • 10:41 AM
🙂 ))))

Liviu
13 iulie 2013 • 7:41 PM
Buna asta!

cristinel
13 iulie 2013 • 11:00 AM
“Impozitul minim a fost redus de la 15% la 14%. ”

Care impozit minim?

Katy
13 iulie 2013 • 11:10 AM
impozitul minim”garantat”.

cristinel
13 iulie 2013 • 12:54 PM
@Katy: ai zis nimic

damn
13 iulie 2013 • 12:09 PM
tot ce se intampla acum in UE duce spre o economie planificata si reglementata in favoarea catorva tari: germania, olanda, belgia. franta deja primeste semnale ca nu mai are loc la masa fara reforme crancene. spania si portugalia sunt pe dric

nu e niciun capitalism salbatic. e un razboi economic care vizeaza ducerea in sclavie a tarilor mai relaxate, mai socialiste decat socialismul german.

italia ar iesi din recesiune rapid daca ar avea controlul monedei. In schimb, e obligata sa se imprumute la dobanzile dictate de ECB, adica de germania.

in final va fi un fiasco, ca orice economie dirijata de decizii politice.

narcis
13 iulie 2013 • 12:56 PM
Germani si Olanda sunt tari care sustin europa si au bani de primit de la celelalte tari cheltuitoare. http://www.riscograma.ro/7698/secretul-germaniei-in-criza-euro/

damn
13 iulie 2013 • 1:05 PM
binenteles ca sustin europa.

numai ca ele ar vrea o europa formata din tari ca romania. adica fara control asupra bancilor, resurselor de orice fel, cu forta de munca la pret de china si cu politicieni care executa fara discutii orice vine de la UE.

ovidiumd
13 iulie 2013 • 1:18 PM
Ma uitam zilele trecute pe France2 la un reportaj despre industria carnii de porc in Franta,care se afla in pragul falimentului pentru ca nu fac fata concurentei germane!Tovarasii reporteri socialisti au luat ei la puricat vreo doua companii germane si au aflat ca nu exista salar minim garantat in Germania! Erau pur si simplu stupefiati de aceasta realitate!Iar producatorii francezi dau faliment pe capete,zeci de fabrici s-au inchis de la inceputul crizei in timp ce nemtii prospera si acapareaza piata peste piata!

Be a MAN
13 iulie 2013 • 4:48 PM
Apropo de bulgari ca lucrez cu cativa.Au scazut din nou taxele de la 15 la 14%.Sa nu mai vb ce preturi au de terenuri si case, cu minim 50% mai ieftine ca in tara.

Oprean Virgil
13 iulie 2013 • 5:27 PM
Orice om cu judecata va da dreptate.

sanyi
13 iulie 2013 • 8:29 PM
Spre norocul nostru al romanilor, sute de mii de conationali fac parte din al patrulea reich!

Alin
14 iulie 2013 • 2:08 PM
Am mai vazut chestia asta mai inainte pe “Capitalismpepaine” dar nu am inteles-o:

Iar mini-joburile au fost soluția:

joburi fără salariu minim, ci cu salariu maxim: de 400 de euro pe luna.
Indiferent de salariu, contribuție de asigurări sociale fixa, de 100 de euro.
Angajații nu plătesc nici un fel de taxe.
Angajații pot sa aibă mai multe mini-joburi.
Angajarea si concedierea pot fi făcute pe loc, fără formalități.

Adica ma pot duce la patron si sa lucrez cat si cum vreau pana fac treaba (la vurta cum se zice pe aici) dupa care sa plec in alta parte???. Si sa beneficiez de pensie, dar fara asigurari medicale, etc?.

Laur
14 iulie 2013 • 5:08 PM
Germania nu vine degeaba in Romania si nu vine pentru Romania.
Investitiile germane sunt in pericol prin sistemul excesiv de impozitare si nemtii vor trebui sa plece in alte tari. Numai ca ei nu vor sa paraseasca Europa. Nu este sigur. China nu este sigura.

Germania are nevoie sa produca in Romania cu manopera cat mai mica.
Gerrmania are nevoie sa vanda in Romania cat mai mult (OBI, Praktiker, Real, Metro…).
Germania trebuie sa evite China…despre care personal cred ca este un pericol pentru economia capitalista.

Germania vine in Romania pentru a o aservi total, acum cand Franta a cazut in depresie.

Dar, Germania are un inamic serios in Rusia.
Rusia este un stat capitalist, oligarhic interesat de Romania si Balcani.
Rusia a oferit Romaniei o sansa de iesire din criza prin Comunitatea Euro-Asiatica.

Va iesi Romania din criza cu Germania sau cu Rusia?

Personal inclin sa cred ca Rusia este de mai mare ajutor.

Mai vedem, mai vedem.

Adrian
18 iulie 2013 • 9:39 PM
WTF?Rusia?Ti-e dor,sa inteleg,de remuri apuse,dle…co munist???

Laur
19 iulie 2013 • 2:40 PM
???!!! oare nu se vede padurea de copaci????!!

ia puneti dvs. mana pe wikipedia si uitati-va un pic la Rusia de astazi…apoi, puneti mana tot pe wikipedia si uitati-va la 99% din statele europene de astazi….faceti doua coloane si vedeti cam cum stau cu capitalismul, cu datoriile, cu assistenta sociala, cu normele impuse in pofida populatiei majoritare si in pofida firmelor si concurentei libere…

Rusia…promite Romaniei intregirea teritoriala, resurse naturale ieftine si pentru ca interesele ei sunt si in Balcani (prin Romania) o pozitie favorizanta.

M.U.E.?? Ce a adus bun? Din 2007 si pana acum, care sunt avantajele economice sau sociale ale populatiei? Plecatul la capsuni, munca grea pe santierele lor? A, investitiile!!! Da! Dar pe salarii romanesti, cu profit minim daca nu zero pentru stat. Asa ca…avem zero profit ca suntem in UE. Zero.
In fapt investitiile lor au aparut dupa ce tot ei au distrus economia si capitalul autohton.

Poate nu este vizibil dar in perioada “co munista” in ciuda celor 15 ani de recesiune pe care i-am trait din plin si chiar si atunci, Romania a avut cea mai buna perioada din intreaga sa istorie de 2000 si mai mult de ani si performante ce nu se mai regasesc. Iar perioada aia a fost sub tutela, cui?! A Rusiei!
Vorbesc despre educatie, locuri de munca, putere de cumparare, zero datorie externa samd…
Crezi ca Occidentul in perioada cand Romania era “co munista” era OK?
Doar pentru ca nu aveam suficiente informatii nu inseamna ca ei o duceau bine.
In Australia, mamicilor minore le erau luati copii prin forta legii si dati la stat sau la te familii ce nu puteau avea copii…preturile cresteau mereu cu fiecare criza si nivelul de trai scadea la fel…puterea lor de cumparare in anii 60 era dubla sau tripla fata de anii 90…(uita-te pe google si vei vedea ce preturi erau la case in acele perioade in USA si alte state)…
In US dizidentii erau spitalizati in aceeasi masura ca si cei din zona comunista…
Europa a fost mai democratica si mai sociala tocmai pentru ca populatia sa nu rastoarne clasle conducatoare. De indata ce balanta a cazut, au inceput pauperizarea.

In fine, bunastarea M.U.E. se bazeaza nu pe productie si capital autohton ci pe DATORIE!!!
Scadenta acestor datorii va veni pentru toti asa cum a venit pentru Grecia.
Datoria de stat inseamna munca de sclav pe spinarea europeanului de rand, din toata uniunea asta comunista.
Daca Romania a suferit atat in perioada rambursarii datoriei externe…imagineaza-ti cat va suferi de acum inainte pentru rambursarea actualei datorii!!

In conditiile in care 30% din populatia M.U.E. munceste si restul traiesc din munca lor si din asistenta sociala facuta pe datorii, in conditiile in care 80% din industria de bunuri si o mare parte din industria de servicii au fost transferate in China comunista, viitorul acesteia este unul comunist.

Totul, dar absolut totul in U.E. inclina spre comunism cu fata umana..dar mult mai perfid decat in URSS.

Rusia este deja peste tot in Romania numai ca nu o vedem (Strabag, nu apartine unui rus?).
Apoi, chiar crede cineva ca Putin si Rusia ar invita Romania peste capul Americii?
Oare nu sunt tot mai multe vocile ce spun ca Romania si Bulgaria ar trebui scoase din UE oentru ca sunt anomice?
Jocurile s-a putea sa fie deja facute si cred ca depinde de Romania daca va trai bine sau rau alaturi de Rusia.

Asadar, nu se vede padurea de copaci???

dadatroll
14 iulie 2013 • 6:08 PM
Stai mey inseamna ca eu leam ratat pe primele trei?

Claudiu Lupu
15 iulie 2013 • 9:21 AM
Cel mai comic mi se pare cum G20 i-au cerut lui Jin Liqun sa investeasca in Europa 🙂 )
http://www.aljazeera.com/programmes/talktojazeera/2011/11/2011114434664695.html