Start pentru anularea voluntara a inregistrarii in scopuri de TVA

Formularele prevazute in acest scop au fost publicate in Monitorul Oficial. Acestea pot fi depuse oricand pe parcursul anului, in perioada 1-10 a fiecarei luni. Chiar daca la inceputul anului (pana pe 20 ianuarie) contribuabilii si-au manifestat optiunea de a fi platitori de TVA, ei vor putea face oricand o solicitare de scoatere din evidenta, lucru ce nu era posibil pana acum. Noile masuri sunt prevazute in OUG 125/2011 pentru modificarea si completarea codului fiscal.

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 60 din data de 25 ianuarie 2012 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 53/2012 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (096) „Declaratie de mentiuni privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, in conditiile art. 152 alin. (7) din Codul fiscal in cazul persoanelor impozabile, inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153“, precum si ale „Deciziei privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, in conditiile art. 152 alin. (7) din Codul fiscal“.

Formularul 096 poate fi depus in perioada 1-10 a fiecarei luni. Pana acum, optiunea era batuta in cuie un an de zile. Scoaterea din evidenta se poate realiza de catre contribuabilii platitori de TVA cu conditia sa nu fi depasit plafonul de scutire de 35.000 euro pe anul in curs (cursul este cel valabil la data aderarii Romaniei la UE, respectiv 3,3817 adica 119.000 lei), calculat proportional cu perioada scursa de la inceputul anului.

Este recomandabil ca acei contribuabili care nu au depus niciun decont de TVA pe parcursul unui semestru calendaristic sau timp de 6 luni nu au realizat achizitii sau livrari de bunuri/servicii sa solicite singuri anularea inregistrarii in scopuri de TVA. Altfel, ANAF va putea anula inregistrarea din oficiu, cu consecinta ca nu vor avea dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, dar vor avea obligatia de plata a TVA in situatia in care desfasoara activitati economice in perioada in care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA.

In schimb, cei care vor solicita voluntar scoaterea din evidenta in cursul anului 2012 nu vor fi obligati sa restituie la bugetul de stat prin mecanismul ajustarilor de TVA, taxa aferenta stocurilor si bunurilor de capital cumparate pana la data de 31 decembrie 2011.