Cat de durabile sunt sentimentele partenerului?

E o intrebare la care multi dintre noi am vrea sa stim raspunsul atunci cand este vorba de o relatie serioasa sau de casatorie. Cat ma iubeste, cat va dura dragostea, va rezista oare incercarilor vietii si probei timpului? Nimeni nu stie, poate doar bunul Dumnezeu, dar el ne lasa sa descoperim singuri ce ne-a hotarat.

Noi va propunem un test pe aceasta tema, dar… este sigur ca o relatie poate dainui in timp daca exista ingaduinta, daca se fac mici compromisuri, de o parte si de alta, desigur, daca exista respect pentru… hai sa spunem valorile traditionale ale familiei, asa cum spune ofiterul stari civile. Dincolo insa de ce spun oamenii, de ce citim prin carti sau reviste, de ce ne sfatuiesc psihologii specializati in problemele de cuplu, se afla marea incercare a timpului. Pentru ca o relatie inseamna ani si ani petrecuti impreuna, inseamna probleme si griji care, uneori, o sudeaza, dar de la fel de multe ori o erodeaza. Sunt apoi grijile materiale, nu putine, sunt copii care, desigur, leaga un cuplu, dar se poate intampla si invers, in fine, sunt tentatiile unei epoci moderne, in care oamenii nu mai au rabdare, in care intelegerea pare sa fie un cuvant golit de sens, un articol de dictionar… Va amintiti, cu siguranta, cat de greu v-a fost in primii ani de casnicie, cum ati invatat ce inseamna viata in doi, va amintiti de incercarile prin care ati trecut si de momentele de cumpana in care nu mai stiati daca omul de alaturi va este cu adevarat jumatatea. Uniti la bine si la rau, dar de multe ori ni se intampla sa ne vina s-o luam la fuga atunci cand e rau. Daca insa trecem peste acele momente, ne-am invins pe noi insine, cu slabiciunile noastre cu tot si mergem mai departe. Pana unde? Pana cand? Pana cand moartea ne va desparti!

Am cunoscut un cuplu, oameni foarte apropiati mie, pe care Dumnezeu i-a despartit dupa 48 de ani de casnicie. Aproape o viata de om, traita corect, cu bune si rele, ca in orice casnicie. Oameni de genul lor ar trebui sa faca scoli in care sa-i invete pe tineri ce inseamna sa ai cu adevarat responsabilitatea vietii tale, a celui de langa tine, a copiilor… S-au casatorit de foarte tineri. Nu si-au facut teste de compatibilitate si nici n-au umblat la astrologi ca sa afle cum le merge. S-au inhamat, pur si simplu, la carul vietii si s-au straduit sa-l poarte corect, pe drumul drept. Erau saraci, si parintii erau departe. Chiar si aproape nu i-ar fi putut ajuta – abia trecusera zece ani de la terminara razboiului si nimeni nu avea un trai usor. Au muncit din greu pentru fiecare lucru dobandit, au pornit de la lingura, cum se spune, si au sfarsit prin a asigura copilului lor un inceput in viata mai mult decat onorabil. Au trait tot timpul cu gandul ca trebuie sa faca tot ceea ce parintii lor nu au putut face pentru ei. In plus, a fost, in toti acesti 48 de ani, o stradanie permanenta pentru a se intelege unul pe celalalt, de a veni in intampinarea dorintelor celuilalt, de a face ca greul drum al casniciei sa fie mai lin si mai placut. Viata nu i-a scutit deloc de griji si incercari… erau insa tot timpul impreuna, umar la umar, un zid greu de clintit.

Erau calzi si blanzi, li se aprindeau privirile de bucurie cand se priveau, nu uitau niciodata sa sarbatoreasca ziua casatoriei, zi in care el ii aducea flori, negresit, celei pe care o considera lumina vietii lui. Si tocmai cand credeau ca se vor bucura de batranete langa copilul lor deja mare, cand sperau ca, in sfarsit, vor trai linistiti, Dumenezu a vrut cu totul altfel. I-a despartit parca tocmai pentru ca acela ramas sa vada ca poate trai cu dragostea pentru jumatatea sa doar in suflet. S-a dus ea, fulgerator, in doar o saptamana. Vraja unei casnicii aproape perfecte se rupsese, el s-a trezit dintr-o data singur si neajutorat. Treburile casnice reprezentau pentru el o necunoscuta, in jurul lui se prabusise o lume, iar in cea noua nu-si mai gasea locul, isi pierduse echilibrul si linistea. Facea un singur lucru – plangea la nesfarsit, privind fotografiile sotiei lui. Apoi, dupa un timp, si-a dat seama ca ei nu i-ar fi placut sa-l vada atat de neajutorat.

A privit in jur, ca trezit dintr-un vis urat, si s-a apucat de treaba – curatenie, cumparaturi si mai apoi si-a luat inima-n dinti si a invatat sa gateasca. Tocmai el, care nu facuse asta niciodata si care, pana nu de mult, era convins ca e treaba exclusiv pentru femei. Face toate aceste lucruri acum cu bucurie, considerand ca femeia vietii lui, de acolo, din Rai, este multumita sa vada ca s-a impacat cu viata si ca traieste mai departe cu dragostea pentru ea in suflet. Cu siguranta, vede, de acolo de unde se afla, ca sentimentele lui sunt mai durabile decat timpul. Iubirea lui a trecut bariera cumplitei morti si a ramas nestirbita… acesta este supremul test, test pe care el l-a trecut cu brio.