Rovaniemi, Finlanda. Un orasel cu peste 34.000 de locuitori. Dar numai unul este celebru in toata lumea: Mos Craciun. Iar aici este casa lui.
In oras, totul poarta marca Mos Craciun. Chiar si echipa de fotbal locala, care se numeste FC Santa Claus. Peste tot in oras sunt indicatoare care iti arata incotro este Santa Claus Village.
Scrisori din toata lumea
La marginea orasului, cum treci de Cercul Polar, pe dreapta, incepe alta lume. O lume plina de poveste si culoare. Mii de oameni ii trec pragul in fiecare an. Iar cine nu poate sa ajunga pana aici ii trimite scrisori Mosului. La Oficiul Postal al lui Mos Craciun se lucreaza non-stop. Sosesc scrisori din toata lumea, de la oameni de toate varstele. Am avut ocazia, o data in viata, sa-i duc personal scrisoarea mea. Alaturi de alte cateva pe care prietenele mele le-au scris in graba, atunci cand au aflat ca plec in tara lui Mos Craciun. I-am dus Mosului chiar si o scrisoare din partea unui copil care era inca in burtica mamei lui. O colega de serviciu, insarcinata atunci, a scris pe o bucata de hartie: Draga Mosule, numele meu e Ana sau Tudor, nici mama nu stie cum o sa ma cheme pentru ca deocamdata nu a aflat daca sunt fetita sau baietel. Dar iti promit de pe acum ca o sa fiu cuminte, o sa-mi ascult parintii, o sa mananc tot si o sa te astept in fiecare an. Ana are acum 3 ani. Si Mosul vine la ea cu sacul plic cu daruri de fiecare data. Sper ca intr-o zi sa afle ca este singurul copil din lume care i-a trimis Mosului o scrisoare chiar inainte sa se nasca.
Industria lui Mos Craciun
Era in iarna anului 2003. Ma pregateam sa plec acasa de la redactie cand seful m-a oprit pe hol si mi-a zis: Peste doua saptamani pleci in Laponia, in satul lui Mos Craciun. Marturisesc, nici nu stiam prea bine cam unde vine pe harta. Am dat o cautare pe Internet si am aflat: Rovaniemi, la cativa kilometri de Cercul Polar. Doua saptamani dupa aceea am visat numai reni, zapada si Mos Craciun! Drumul e lung pana acolo, chiar si cu avionul. Cam 11 ore, cu tot cu escale. Din Helsinki, ne imbarcam intr-o aeronava pe care e desenat Mos Craciun. Stewardesele au caciula de craciunite, iar in avion se aud numai colinde. Americane, evident. Am ajuns noaptea in Rovaniemi, dar abia a doua zi aveam sa aflu ca acolo e mai tot timpul noapte. Mai precis, doua-trei ore de lumina si in rest, intuneric. Dimineata, abia am asteptat sa plecam spre satul mosului. E cam la 20 de minute de mers cu masina, in afara orasului Rovaniemi. Cum am trecut Cercul Polar, a inceput sa ninga, parca in semn de bun-venit. Casa lui Mos Craciun e cea mai inalta cladire din tot satul. Asadar, usor de gasit. Inauntru, caldura blanda de semineu si puzderie de copii. Se vorbeste in toate limbile pamantului. Toata lumea sta la coada pentru o fotografie cu Mosul. Costa in jur de 6 euro…
Si daca totusi e adevarat?
Aproape nimic nu e gratis, dar, furat de peisaj, nici nu-ti dai seama cand ai ramas fara bani in buzunar. E si asta o strategie de marketing. Pentru ca, am uitat sa va spun, tot satul lui Mos Craciun este o adevarata industrie. Daca vrei diploma de merit pentru ca ai trecut Cercul Polar, platesti 6 euro, intrarea in Parcul de Joaca al lui Mos Craciun costa tot 6 euro. Insa, peste tot pe unde intri, primesti si ceva din partea casei – un colier, o caciulita, o felicitare cu versurile unui cantec finlandez de Craciun, un zambet din partea Mosului. Dar sa revenim la personajul principal al povestii. L-am gasit pe mos in camera sa spatioasa, de la parter. Un copilas care nu avea mai mult de 4 ani se chinuia sa urce o treapta ca sa ajunga la el. Mi s-a oprit respiratia. Parca eram eu, acum 20 si ceva de ani. Am revazut bradul cu bomboane in staniol, din sufragerie, papusa Nadia pe care am primit-o intr-un an, de Craciun… Totul, ca intr-un film. Filmul copilariei mele. Am incercat sa ies de sub vraja cautand privirea colegului meu, Cristian Tamas, care sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Statea impietrit, cu camera pe umar, si a spus doar atat: Si daca totusi e adevarat? Daca totusi exista si noi ne-am luat dupa unii si dupa altii in toata vremea asta?