Desi inca nu s-a terminat si nici nu intentionez sa va deprim cu grabirea timpului, totusi as incerca sa-mi permit un rezumat partial al acestei veri (care, stati linistiti, mai are zile bune de soare si de aer bland) si sa va marturisesc ca, cel putin pentru mine, a fost o fuga spre cunoastere: a mea, a celorlalti, a femeilor si a barbatilor din aceasta lume frumos de versatila.
Dupa ce am incheiat scurta introducere de mai sus, am oftat involuntar si apasat. Nu intamplator: oftatul este o respiratie puternica si prelunga, insotita de un zgomot caracteristic care intrerupe ritmul respirator normal – pricinuit de o durere morala (sau fizica). Pentru ca, in general si de-a dreptul paradoxal, cea mai mare provocare a omului este chiar cunoasterea de sine.
Revenind… de-a lungul periplului meu de cunoastere si autocunoastere am primit o carte de care m-am indragostit abia dupa ce am terminat-o si am returnat-o, in timp ce o citeam dorind mereu ceva mai mult de la ea. De fapt, cam asa ni se intampla si in relatiile interumane amoroase. Sa va fac si cunostinta, cartea se numeste „O vara fara barbati”, scrisa de Siri Hustvedt si m-a insotit cateva zile frumoase pe plaja din 2 mai.
V-am adus-o in discutie pentru ca, la un moment dat, cartea dezbate un subiect foarte palpitant: diferenta dintre barbati si femei, dintre sexul frumos si sexul puternic sau nepotrivirile dintre spiritul unui urmas a lui Adam si sufletul Evei moderne.
Un barbat superior
Asadar, incepem cu o inlantuire intre fizic si psihic… Fizicianul si medicul grec Galenus a emis teoria conform careia organele genitale feminine reprezentau inversarea celor masculine si viceversa. Teoria a rezistat mult in timp: „Intoarceti-le pe dinafara pe ale femeii, intoarceti-le spre inauntru, ca sa zic asa, si pliati-le in doua pe ale barbatului si veti gasi acelasi lucru in ambele, in toate privintele”.
Montaigne, celebru scriitor al secolului al XVI – lea sustinea: „Barbatii si femeile sunt alcatuiti in acelasi fel si, cu exceptia educatiei si a uzantelor, diferentele nu sunt mari.” Tot el este cel care reia povestea cu Marie-Germaine, cea care a fost doar Marie pana la varsta de 22 de ani, dar caruia intr-o zi, din pricina unor exercitii solicitante, i s-a revelat organul genital al barbatului, nascundu-se astfel, Germain. Pare greu de crezut, dar autoarea cartii aminteste si de existenta unei familii in Puerto Rico si a alteia in Texas care se luptau cu o boala genetica aparte: cromozomul XY arata intocmai ca cel XX. La pubertate fetele deveneau baieti si, prin urmare, crescand deveneau barbati.
In fond la fel, insa atat de diferiti in anumite parti… Thomas Laqueur a scris o carte in care a detaliat subiectul – dupa ce, prin secolul al XVIII – lea, teoria interior-exterior a fost demontata, „femeile nu au mai fost barbati inversati, erau cu totul ALTCEVA: oasele noastre, nervii, muschii, organele, tesuturile, toate erau diferite, alcatuiau o alta masinarie, iar acest strain biologic era nespus de delicat.”
In 1876, Paul-Victor de Seze consemna: „Desi e adevarat ca mintea este ceva specific tuturor fiintelor umane, activitatea acesteia nu este propice tuturor. De fapt, pentru femei aceasta activitate poate fi de-a dreptul nociva. Din cauza slabiciunii firesti a femeilor, o activitate cerebrala puternica le poate epuiza toate celelalte organe si astfel poate afecta functionarea lor corespunzatoare. Dintre toate acestea, organele reproducatoare vor fi cele mai obosite si mai periclitate de stradania prelungita a creierului feminin. Astfel s-a nascut teoria „gandul iti vestejeste ovarele” care a supravietuit mult si bine.
Doctorul George Beard, autorul lucrarii „Nevrozitatea americana”, intretinea opinia urmatoare: „Femeia moderna a fost deformata de gandire” si, ca sa-si demonstreze ideea, cita lucrarea unui coleg care descoperise ca „uterele bine educate erau doar pe jumatate cat cele care nu fusesera niciodata expuse la invatatura”.
Argumente care confirmau ca femeile deveneau sterile, anemice, chiar isterice daca aveau acces la prea multe informatii au fost notate si de catre Edward Clarke in cartea „Sexul in educatie: o sansa corecta pentru fete.”
In 1906, anatomistul Robert Bennett Bean demonstra ca asa numitul corp – calos (fibrele neurale care leaga cele doua jumatati ale creierului) era mai mare la barbat decat la femeie si lansa ipoteza ca „marimea exceptionala a unui corpus callosum poate fi dovada unei activitati intelectuale exceptionale.”
Fiecare sex are propriul sau fel de minte
In zilele noastre, stiinta s-a schimbat si, totusi, oamenii de stiinta continua sa cerceteze pentru a demonstra ca atat „creierul de mascul, cat si cel de femela sunt diferite nu numai pentru functiile reproductive, dar si in nenumarate alte moduri esentiale. Fiecare sex are prorpiul sau FEL de MINTE.” Doctorul Renato Sabbatini, un recunoscut neurofiziolog enumera: „Asta ar putea explica, spun cercetatorii, faptul ca exista mult mai multi barbati matematicieni, piloti de avion, ghizi turistici, ingineri mecanici, arhitecti si soferi de curse decat femei cu aceste meserii.”
Straduiti-va, studiati pana nu mai puteti, fetelor! Tot nu veti rezolva o ecuatie Riccati. De ce? Doctorul Sabbatini ne si explica: „Barbatii primitivi vanau. Femeile primitive strangeau de mancare de pe langa casa si aveau grija de copii.”
Femeile – o intuitie mai buna
Insa, asa cum a declarat si parintele socio-biologiei Edward O. Wilson, chiar daca nu sunt facute pentru a deveni neaparat ingineri, „printre altele, femeile tind sa fie mai bune decat barbatii in ceea ce priveste empatia, aptitudinile verbale, aptitudinile sociale si asigurarea stabilitatii, in timp ce barbatii detin mai degraba superioritatea in ceea ce priveste independenta, dominanta, aptitudinile legate de spatiu si matematica, agresiunea ierarhica si alte caracteristici.”
Una peste alta, dincolo de toate aceste teorii pertinente, „genele se manifesta prin intermediul mediului, un creier este mobil si dinamic, se dezvolta si se schimba in timp, in raport cu ceea ce se afla in exteriorul sau.” Mai mult, „functiile decizionale superioare ale fiintelor umane pot juca un rol hotarator in devenirea noastra.” Apoi, „un lucru recunoscut azi de stiinta poate fi maine contestat, asa cum s-a intamplat in cazul senzationalei descoperiri din 1982, aceea ca vestitul corpus callosum, exact acel conector fibros dintre emisferele cerebrale al doctorului Bean, si mai ales o anumita parte a sa, cunoscuta ca splenium, este de fapt MAI MARE la femei decat la barbati. Teorema nu atesta neaparat ca femeile sunt superioare intelectual, ci ca mai degraba, noi avem o comunicare mai buna intre emisferele creierului nostru, ceea ce era tradus in mod convenabil “intuitie feminina”.
Concluzie…
Si demonstratiile au continuat sa apara si sa se anuleze reciproc, pe rand… „Nu ca nu ar exista nicio diferenta intre barbati si femei. E vorba insa de cata diferenta impune acea diferenta si cata importanta hotaram noi sa ii dam.”
