De ce iubim Bucurestiul? Chiar asa, de ce ?

Chiar asa, de ce ? M-am nascut aici. Iar 24 de ani mai tarziu, plec, in alt oras. Unul mai vechi, mai mic, mai “chic” … si mai primitor (doar din anumite motive). Unul in care bucurestenii nu sunt foarte bine primiti, insa unde ma voi stradui sa demonstrez contrariul. Pentru ca oriunde m-as duce, raman bucurestean. Pentru ca in ciuda abundentei de “Gigolo italiano” si “De puta madre”s, in ciuda densitatii de BMW-uri pe cap de locuitor parcate peste rasadurile de flori, in ciuda manelelor ce se aud de langa blocul meu in fiecare weekend, bucurestenii adevarati vor ramane mereu cu “laptaria” in suflet.

Pentru un neavizat, Bucurestiul poate parea foarte rece, ostil. Nu este … Viata in Bucuresti se desfasoara la cu totul alt ritm fata de restul tarii. Orasul asta este o metropola.

Bucharest skyline

Mi-am schimbat stilul de viata dupa ce am ajuns sa lucrez de acasa, insa inainte, adrenalina pe care o simteam cand eram nevoit sa traversez orasul in trei sferturi de ora ca sa rezolv nu stiu ce treaba pe la nu stiu ce birou, era fenomenala. Acum, mai ales dupa ce de un an de zile stau mai mult in Cluj (asta e orasul de care ziceam), si intr-o luna ma mut oficial acolo, privesc Bucurestiul cu alti ochi. Nu, nu as putea spune ca viteza cu care se desfasoara totul ma ameteste mai rau decat inainte, insa privesc totul mai detasat. Parca am mai mult timp sa vad lucrurile frumoase din el. Parintilor iubitei mele, cand au auzit la inceput ca sunt bucurestean, nu le-a picat foarte bine vestea. Chestie ce pana in clipa cand i-am cunoscut (adica mult timp dupa), mi-a adus o groaza de stres. Tot ce pot spune este ca ultima oara cand i-am vizitat, primul lucru pe care l-a facut mama ei a fost sa ma ia in brate si sa ma stranga. Asta spune multe despre natura unui om. Padure fara uscaturi nu exista. Diferenta este de raport. Si trebuie sa recunosc, ca in timp ce Bucurestiul este mai plin de uscaturi decat alte orase, niciodata nu poti generaliza.

Imi vine un pic greu sa renunt aproape de tot la orasul asta, pe care in vara asta l-am savurat la maxim, cu alti ochi. Cu ochii unuia care a avut ocazia sa guste si altceva. Cu ochii cuiva care poate spune ca nu peste tot este la fel, dar nici ca peste tot este in mod absolut “mai bine”.

Lumea se invarte si fara noi (The world can spin without us)

Bucuresti este o intreaga stare de spirit. Nu un simplu loc. Este un leagan al ceea ce candva a fost o intreaga civilizatie.

Bucurestiul te surprinde, cu culori in cele mai neasteptate locuri, si in cele mai neasteptate momente.

Este un amalgam de vechi si nou

Ghosts of the past care pentru cei ce au trait anumite momente, poate trezi niste amintiri foarte puternice.

Ascult Pink Floyd, What do you want from me, in acest moment, si uneori imi pun si eu intrebarea asta. Oare ce vrea Bucurestiul de la noi ? Eu cred ca Bucuresti vrea sa fie tratat ca o persoana. Si nu una oarecare, ci una pe care sa o respecti, pentru varsta sa, pentru experienta sa de viata, si pentru toate sufletele pe care le-a gazduit, si le va gazdui in continuare.

Lui ii pasa de florile sale (He cares for his flowers)

Asociez anumiti artisti cu orasul acesta, printre care Pink Floyd (este pur si simplu senzatia aceea intunecata si de libertate in acelasi timp pe care o simt), Rammstein in anumite momente. Trebuie sa recunosc ca sunt un music junkie. Fara muzica, mai mult de o ora, ma sufoc la propriu. Am nevoie de doza mea de muzica. Si merg oricat de departe e nevoie pentru a o obtine. Insa de obicei se afla la o aruncatura de bat.

Incearca sa cauti adanc in sufletul sau, si vei gasi privelisti spectaculoase in cele mai ascunse locuri.

Este un loc in care trebuie mereu sa stai cu ochii larg deschisi si sa privesti in jur. Sa stii sa ii admiri fiecare detaliu, insa pentru efortul asta, vei fi rasplatit din plin.

Oriunde ma duc, sunt roman. Sau bucurestean, dupa caz. Si am grija sa imi amintesc de asta in fiecare clipa.