In fiecare septembrie de peste cincizeci de ani, zeci de lideri mondiali s-au adunat la New York pentru a discuta despre pacea, securitatea si dezvoltarea mondiala. Forumul in care se intalnesc este un banner al multilateralismului, incercand sa rezolve in comun probleme de importanta globala: Adunarea Generala a Natiunilor Unite, simbolul organizatiei.
Cu toate acestea, nici Natiunile Unite nu se reduce la Adunarea Generala, nici ONU nu isi inceteaza activitatea pentru restul anului. Adunarea Generala este un pilon, dar nu singurul, al sistemului Natiunilor Unite, in care orbiteaza si numeroase organe si programe subsidiare.
Secretariatul: un organism mai birocratic decat executiv
Sistemul Natiunilor Unite, cunoscut si sub denumirea de „familia”, este un grup de organizatii internationale care include toate acele institutii, agentii sau programe care apar in Carta Natiunilor Unite, tratatul fondator al ONU, sau sunt subsidiare. unii dintre ei. Articolul 7 al Cartei mentioneaza sase organe principale: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social (Ecosoc), Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul. Al saselea a fost Consiliul de tutela, un organism disparut din 1994, care a supravegheat procesul de decolonizare.
Daca ONU ar fi stat, Secretariatul ar exercita puterea executiva, Adunarea si Consiliile puterea legislativa, iar Curtea Internationala de Justitie puterea judecatoreasca. Cu toate acestea, aceasta comparatie nu este aplicabila: ONU nu are suveranitate si, prin urmare, nu poate crea legi, nu le poate executa sau le pune in aplicare. ONU este o organizatie in slujba tarilor care o compun, care si-au convenit asupra mandatului si functionarii sale pentru a indeplini o serie de functii si a indeplini anumite obiective. In principal, ONU serveste statelor sa delibereze si sa ajunga la acorduri, desi are si mecanisme pentru a le executa.
Din acest motiv, Secretariatul, condus de Secretarul General, este un organism mai degraba birocratic si institutional. Secretarul este numit de Adunarea Generala la recomandarea Consiliului de Securitate, iar personalul secretarului este, de asemenea, numit in conformitate cu regulile Adunarii. Secretariatul gestioneaza activitatile de zi cu zi ale organizatiei si despre ceea ce celelalte organisme convin, cum ar fi alocarea de fonduri si resurse. De asemenea, poate stabili anumite probleme pe agenda deliberativa a Consiliului de Securitate, printre alte functii.
Organe de conducere: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate si Ecosoc
Actiunea ONU se contureaza in organele deliberative si in organele lor subsidiare. Acolo, ceea ce se decide este ceea ce Secretariatul si comunitatea internationala incearca apoi sa se conformeze. De exemplu, odata ce Adunarea a adoptat Agenda 2030 pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabila in 2015, Secretariatul a fost responsabil de promovarea acesteia si monitorizarea implementarii acesteia, iar statele sa o adopte.
Articolul 7 din Carte mentioneaza trei organe deliberative: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate si Consiliul Economic si Social (Ecosoc). Consiliul de Securitate este un forum in care deciziile de securitate globala sunt discutate si luate. Acest organism este cel mai puternic al ONU: poate autoriza folosirea fortei, iar rezolutiile sale sunt obligatorii pentru state. In 2011, de exemplu, a autorizat folosirea fortei impotriva regimului lui Muammar Gaddafi din Libia pentru a proteja populatia civila. Consiliul de Securitate are cincisprezece membri: cinci permanenti si cu drept de veto (Statele Unite, China, Rusia, Regatul Unit si Franta), si zece rotativi si alesi de Adunarea Generala pentru o perioada de doi ani.
Consiliul Economic si Social (Ecosoc) este format din 54 de tari pe care Adunarea Generala le alege pentru o perioada de trei ani si delibereaza si ia decizii in chestiuni economice, sociale si culturale. De asemenea, poate efectua studii si emite recomandari Adunarii. In plus, Ecosoc coordoneaza actiunile organizatiilor specializate care depind de el. Pentru a-si facilita activitatea, Ecosoc se intruneste in comisii organice sau regionale, precum Comisia pentru stupefiante, pentru traficul international de droguri, sau CEPAL, axata pe afacerile economice din America Latina.
In cele din urma, Adunarea Generala este organul deliberativ pe probleme generale in care cele 193 de state membre ale ONU au voce si vot. Se intruneste anual in septembrie si ia decizii cu privire la o mare varietate de probleme. Adunarea Generala are si puterea de agenda, deoarece poate atrage atentia asupra chestiunilor care urmeaza sa fie discutate in Consiliul de Securitate, dar, in contrast, rezolutiile sale nu sunt obligatorii. De asemenea, Adunarea este organizata in numeroase comisii, precum Comisia de Drept International, insarcinata cu dezvoltarea si codificarea acesteia.
Organisme subsidiare si agentii specializate
Daca structura principalelor organe ale Natiunilor Unite este mai clara, organele subsidiare si specializate sunt o mare de entitati, programe si institutii cu denumiri similare si, uneori, cu o potrivire juridica si institutionala dificila. Acestea fac din sistemul Natiunilor Unite o familie diversa si complexa.
Un exemplu este Consiliul pentru Drepturile Omului. Contrar a ceea ce sugereaza numele sau, nu are statutul de Ecosoc sau de Consiliul de Securitate. De fapt, nici nu este mentionat in Carta Natiunilor Unite. Consiliul pentru Drepturile Omului este un organism subsidiar al Adunarii Generale creat in 2006 pentru a se ocupa de incalcarile drepturilor omului si pentru a face recomandari in acest sens. Acesta a inlocuit vechea Comisie pentru Drepturile Omului a Adunarii Generale, schimbare care urmarea sa consolideze promovarea si protectia drepturilor omului. Insasi schimbarea numelui in „Consiliu” a avut, de asemenea, scopul de a da mai multa legitimitate deliberarilor si recomandarilor sale in cadrul ONU.
Organismele subsidiare si agentiile specializate sunt grupate in jurul organelor principale. Consiliul de Securitate depinde de misiunile de mentinere a pacii, in timp ce Consiliul pentru Drepturile Omului depinde de Adunarea Generala si Comisia de Dezvoltare Sociala a Ecosoc. In cadrul acestora, ceea ce deosebeste organele subsidiare de agentiile specializate este nivelul de autonomie: in timp ce filialele sunt comisii sau comitete care fac parte dintr-un organ principal, agentiile specializate sunt organizatii autonome in functionarea si finantarea lor. Aceste agentii sunt coordonate din Ecosoc sau fac parte din Consiliul directorilor generali al Natiunilor Unite, care coordoneaza activitatea intregului sistem.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), de exemplu, este o agentie specializata a ONU, dar este independenta de Ecosoc in procesul decizional si finantare. OMS are propriul sau organism deliberativ, Adunarea Mondiala a Sanatatii, iar finantarea sa este asigurata de statele sale membre si de entitati private. Ceva asemanator se intampla si cu Organizatia Internationala a Muncii (OIM), al carei organ deliberativ include tari, dar si asociatii de muncitori si angajatori din fiecare tara. OIM si OMS urmaresc misiuni mult mai specifice si specializate, dar sunt legate de ONU insasi si functioneaza ca mici ONU in cadrul sistemului Natiunilor Unite. Alte agentii specializate cu o operatiune similara sunt FAO, dedicata alimentatiei si agriculturii, UNESCO, axata pe cultura si educatie.
In sfarsit, exista si alte organisme care fac parte si ele din sistem, dar nu sunt nici filiale, nici agentii specializate. Ele sunt cunoscute ca „fonduri si programe”. Desi depind si de sau sunt coordonati de Ecosoc sau Adunarea Generala, au un nivel ridicat de autonomie si, uneori, relatia lor cu sectorul privat si ONG-urile este superioara, urmaresc misiuni mai specifice si nu sunt intotdeauna foruri interguvernamentale. . Finantarea acestora este, de asemenea, diferita de cea a agentiilor specializate si a ONU insasi, intrucat nu depind de cotele obligatorii din statele membre, ci mai degraba de cele voluntare, ceea ce deschide usa donatiilor individuale si corporative. Organizatii umanitare, cum ar fi Programul Alimentar Mondial (PAM).
Instantele internationale
Instantele internationale sunt organizatii cu jurisdictie create prin tratate si conventii. Cea mai importanta instanta a Natiunilor Unite este Curtea Internationala de Justitie (CIJ), cu sediul la Haga si responsabila cu solutionarea disputelor internationale si formularea opiniilor pentru consultare. Toate statele membre ONU fac parte din CIJ si trebuie sa se conformeze deciziilor acesteia. De exemplu, Curtea a decis in 2018 ca Chile nu avea nicio obligatie de a negocia un acord cu Bolivia care sa ii acorde acesteia din urma o iesire la mare si a emis un aviz consultativ in care a concluzionat ca declaratia de independenta a Kosovo din 2008 nu a incalcat dreptul international. . Desi CIJ este organismul insarcinat cu eficientizarea solutionarii pasnice a controverselor, principalul obiectiv al ONU.
Pe langa CIJ, exista si alte instante specializate in sistemul Natiunilor Unite. Statele fac parte din ele daca adera la tratatele care le creeaza si le reglementeaza. Ca si in cazul agentiilor specializate, aceste instante sunt legate de sistemul Natiunilor Unite printr-un acord specific, dar sunt independente din punct de vedere judiciar si in functionarea lor. Printre acestea se numara Tribunalul International pentru Dreptul Marii, Curtea Permanenta de Arbitraj sau Tribunalele Penale Internationale specifice pentru Rwanda, Sierra Leone si Iugoslavia.
O alta dintre aceste instante este Curtea Penala Internationala (ICC), creata in 1998 si cu sediul tot la Haga. Misiunea sa este de a urmari si judeca genocidele, crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii. Pentru aceasta, nu judeca statele, ci mai degraba indivizii. Natura acestei instante este curioasa intrucat i se atribuie jurisdictie universala, dar, spre deosebire de CIJ, nu toate statele membre ale ONU ii recunosc jurisdictia si chiar i se opun. De exemplu, Filipine s-a retras din Curte in 2019 din cauza investigatiilor pe care le desfasura cu privire la presupusele crime comise in cadrul luptei impotriva drogurilor initiate de presedintele filipinez Rodrigo Duterte.
Limitari si necesitate de reforme
Sistemul Natiunilor Unite pare uneori prea complex si fara puterea unei actiuni reale pentru a-si indeplini misiunile. Limitarile sale si nevoia de a o reforma au fost in dezbaterile despre ONU de cateva decenii. Cei care propun necesitatea acestor reforme considera ca proiectarea si functionarea institutiilor este cea care determina eficacitatea acestora, dar exista si alte variabile care explica dificultatile cu care se confrunta ONU.
Critica institutionala se concentreaza pe lipsa de eficacitate si o atribuie birocratiei excesive, configuratiei institutionale si puterii limitate a ONU de a-si indeplini misiunea. In acest sens, solutia ar trece prin schimbari institutionale. Dezbaterile s-au concentrat mai ales pe reforma Consiliului de Securitate, structura birocratica a sistemului si chiar pe cea a organelor deliberative precum Adunarea Generala.
Cu toate acestea, ultimele reforme institutionale profunde, in special crearea OMC si a Consiliului pentru Drepturile Omului, nu au rezolvat problemele pe care trebuiau sa le abordeze, ceea ce arata limitele structurii. OMC, un forum pentru negocierea si solutionarea diferendelor comerciale, este cufundata intr-o criza institutionala profunda. Configuratia Consiliului pentru Drepturile Omului, la randul sau, permite acestui organism sa gazduiasca tari al caror angajament fata de agenda sa este indoielnica, precum Arabia Saudita, care ii erodeaza legitimitatea.
Alte critici la adresa functionarii sistemului subliniaza distributia inegala a puterii intre tari. Consiliul de Securitate nu isi poate indeplini functia in mod corespunzator, deoarece cele cinci tari cu scaun permanent isi folosesc dreptul de veto in scopuri partizane. Cu toate acestea, sunt luate in considerare solutii la problemele institutionale. Una dintre ele este reforma lansata de secretarul general Antonio Guterres in 2019, care are ca scop descentralizarea implementarii Agendei 2030, simplificarea proceselor birocratice si prioritizarea prevenirii si sustinerii pacii.
In orice caz, cele doua critici converg in limitarile pe care Carta Natiunilor Unite le impune configuratiei institutiilor sistemului. Aceste limitari sunt o mostenire a ordinii internationale care a aparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar lumea din 2020 este foarte diferita de cea din 1945 si ONU nu s-a adaptat deloc la ea. Si nicio reforma profunda a sistemului Natiunilor Unite nu ar avea loc fara revizuirea Cartei.
Sistemul Natiunilor Unite este o retea complexa de reguli, institutii, norme si practici. Acesta indeplineste rolul crucial de a fi principalul forum multilateral, de a asigura o ordine internationala bazata pe reguli si de a proteja pacea si guvernanta globala. In ciuda limitarilor sale, acest set de institutii indeplineste in continuare functii cheie pentru statele membre si va continua sa faca acest lucru atata timp cat acestea nu vor gasi un cadru mai benefic in care sa isi dezvolte relatiile.
