Popas in Caracas

Am ajuns in Venezuela in aeroportul Simon Bolivar, din Caracas, capitala Venezuelei, la o ora foarte matinala. Era pe la 7 dimineata intr-o zi de joi a lunii septembrie, 2005. Terminand cu formalitatile vamale ies afara si respir aerul sarat si puternic de La Guaira, oras care de fapt apartine de Caracas fiind o suburbie a capitalei venezolane.

Spre mine se indreapta cativa insi in viteza si sar sa-mi ia bagajele. De fapt si reusesc, si fug cu ele inspre o parcare de taxi. Naucit, ii privesc cu ceva teama, totusi, dar si curiozitate. Hei, que pasa, le spun eu si le ranjesc, incercand sa par cumva familiarizat cu astfel de gesturi. De altfel am invatat lectia asta in Dominicana. Se pare ca si venezolanii au aceleasi obiceiuri – vaneaza cate un strain „neorganizat” sa-l convinga ca ei au cel mai bun pret si cu ei poti vizita orice loc din tara. Sa fie ei primii, inainte ca tu sa te familiarizezi cu realitatea din jur. Incep sa-mi vorbeasca in engleza si-i injur in spaniola. Ce le mai place sudamericanilor sa-i injure un strain in limba lor!!! Aici i-am castigat… unul dintre ei ma intreaba zambind cu simpatie si siretenie in acelasi timp: De donde sos vos, carajo? si ma mir deoarece nu stiam ca si venezolanii spun sos si vos in loc de tu si eres, pronumele personal tu si verbul „a fi”, la forma Indicativ Prezent, adica vorbesc ca si in Argentina, Chile sau Uruguay .

Le spun pe un ton ferm, deja el tigueraje, adica „lasa vrajeala, locuiesc de ani buni in Santo Domingo” , asa i se spune Republicii Dominicane in tarile din vecini deoarece inainte i se zicea Isla de Santo Domingo, adica Insula „Sfantul Dominic”, si baietii ma privesc acum ca pe unul de-al lor. Cuanto para Caracas?, adica cat ma costa pana in Caracas, intreb eu.

Mi-au cerut cateva sute de mii de bolivari, am facut calculul imi iesea cam 50 de dolari, eram obosit, nu stiam ce sa fac. Apoi i-am intrebat de vreun hotel in apropiere. Imediat mi-au si gasit unul si imi spun ca e cam 20 de dolari, are aer conditionat, fara de care nu poti trai prin tarile astea, si ca e sigur, dar ca ar fi bine sa nu ies noaptea prin zona. Daca totusi vreau a fac o plimbare, cum eram sigur, ei se ofereau sa ma ghideze…

Acum bagajele mele erau deja in portbagaj, si iata-ma instalat in masina. Una oarecare, n-am remarcat marca, insa imi amintesc ca era mai veche, de cateva decenii. Si ca in Venezuela benzina era aproape gratis. Inca nu existau masurile impuse de Chavez, pe care le voi enumera cu alte ocazii, cu toate ca era deja presedinte, fiind in toamna anului 2005, si nu detinea la vremea aceea, puterea absoluta.

Ajungem repede la hotel si ma simt foarte bine. E o liniste ce-ti confera clima tropica si mai ales de esti obisnuit cu viata prin zona… Am coborat, mi-am luat bagajele si anticipam ca cineva imi va zambi, ca voi fi primit bine si ca va fi o ambianta de liniste si eliberare. Am intrat in holul hotelului si ma intampina o negresa! Ma intreaba pentru cate zile, i-am raspuns nu stiu, sa vedem… dar oricum vor fi cel putin doua!

Alaturi era un mic restaurant cu cateva mese si m-am asezat. Negresa era si barmana si ospatara, nu doar receptionera. I-am cerut bere si am intrebat ce are de mancare. Mi-a raspuns si n-am inteles nimic, erau niste denumiri ce nu le cunosteam, dar am ales ceva la intamplare. Curios era faptul ca aveau toate mancarurile la dispozitie, cele trecute pe lista de meniuri, chiar daca ne aflam la o ora foarte devreme din zi.

Daca Republica Dominicana e foarte traditionala la capitolul gastronomie, Venezuela in schimb, se poate lauda cu o gama diversa de preparate culinare traditionale si Gourmet, avand o oferta foarte variata, in timp ce in Santo Domingo , mancarea de pranz, aproape peste tot in tara, este formata din orez cu carne si fasole. Nu exista supa, nici felul doi, nici desert. Supa, adica sancocho, se mananca rareori si mai ales seara sau dimineata. Mi-a adus o portie de cartofi pai cu carne de vita, orez si, surpriza, paine, ceea ce in Dominicana se manaca doar… cu sucuri si in general e dulce. Paine normala se gaseste doar in anumite locuri, si e scumpa, in jur de 2 sau 3 euro, o franzela intermediara, ca sa nu mai vorbesc de sortimentele de secara sau de alte cereale ce pot costa si mai mult. Apoi am primit cheia si am intrat in camera mea cu aer conditionat, baie, televizor. Era cald si mirosea a mare. Cum o fi marea din Venezuela?, ma intrebam in timp ce imi aranjam hainele . Am facut un dus si m-am schimbat.

Eram foarte curios sa vad cum pulseaza viata, cum stau oamenii prin carciumele venezolane, ce beau, ce vorbesc, cum sunt femeile. Zona era cam saracacioasa in partea aia. Multe masini vechi, oamenii cam ciudati privindu-ma cu interes si invidie. Uite lui Gringo asta, ce bine-i merge… Sudamericanii, in special cei ce nu au avut ocazia sa calatoreasca prin lume, au impresia ca toti strainii care vin in tara lor din Europa sau America de Nord sunt milionari. Iti zambesc si incearca sa para binevoitori, sunt curiosi si ei la randul lor de unde vii si ce folos ar putea avea… Poate vrei o informatie, un sfat, orice, si sunt dispusi sa te ajute cu credinta ca, probabil, le vei intinde o banconata de euro sau dolar.

Strazile arhipline, lume ce vinde de toate, tarabe si mese, sucuri, fructe, portocale, banane si ananas, in special comert primitiv, dar care ma face sa visez. Ce diferenta, gandeam eu, intre ce e in Europa si ce e aici.

M-am asezat la o carciuma ce semana cu una din orasul copilariei mele, cu scaunele murdare si fete de mese de pe vremea lui Ceausescu, si am cerut vin. Ospatara, o metisa tanara, cam de vreo 25 de ani, mai mult dezbracata decat imbracata, imi zambeste si fredoneaza un cantec de la radio – Sera, de Ricardo Montaner, un cantautor foarte indragit in America Latina. „Mi amor te vas a poner muy caliente”, aluzie la faptul ca vinul nu se bea la o ora atat de matinala, era cam devreme. O rusine si mai mare am patimit in Argentina in acest sens, dar asta o voi povesti cu alta ocazie.

I-am raspuns ca aerul de libertate din Venezuela si faptul ca nimeni nu ma cunoaste m-au facut sa iau aceasta decizie. Minteam eu,  invocand o scuza, ca de fapt nu obisnuiesc sa beau decat pe la ore mai tarzii. In mod normal…

Lumea trecea pe strada si dupa ce am baut primul pahar am iesit pe teresa cu sticla de vin alaturi. Era unul rosu, de Chile – Santa Rita. Mi-a mai adus gheata, si pepsi, si un pachet de Marlboro. Imi place sa privesc lumea si ma uitam in ochii trecatorilor. Nu pareau deloc nemultumiti, glumeau si parca totul le mergea de maravilla. Copiii se jucau pe strada, iar masinile se opreau sa nu-i loveasca si asta sub ochii parintilor care nu faceau mare caz.

Cateva fete se apropiau de bodega si s-au oprit langa semafor, aproape de terasa si susoteau privindu-ma. Hei, de nu aveam experienta pe aici, as fi cazut usor in plasa lor. Poate as fi crezut ca am succes la venezolance, insa stiam bine despre imaginatia lor de a se vedea repede cu cativa dolari in posete sau cine stie, chiar o casatorie prin America sau Europa, visul lor de o viata. Unii americani sau europeni se casatoresc si chiar cu sansa, cu cate o sudamericanca de asta, dar sunt si multi care o patesc rau de tot. Alta data am sa povestesc cateva intamplari de prin Dominicana, unde protagonistii sunt cetateni straini care au pierdut averi colosale, aventurandu-se amorosi prin Caraibe.

Fetele erau foarte indraznete si ma priveau fix, zambindu-mi si facandu-mi cu mana. Le-am raspuns strigandu-le “Soy dominicano aunque me ven ustedes rubio”, adica sunt dominican chiar daca sunt blond si au inteles ca sunt un smecher care are deja ceva experienta. Fetele s-au cam posomorat, vanatoarea lor fiind un esec din start! Dupa cateva minute au plecat, fara sa ma salute si fara sa-mi mai zambeasca.

La acea ora eram si unicul client al bodegii. Am lasat sticla de vin cam pe jumatate plina si am revenit la hotel. Era unu dupa amiaza si deja erau ceva clienti in holul hotelului. Cativa tineri si doua persoane mai in varsta. Ajuns din nou in camera imi faceam planuri de iesire la noapte sa vad faleza din La Guiara. Nimic nu ma oprea sa ma simt un adevarat om fericit: pe geam se vedea Marea Caraibe, la televizor , un reality-show cu „fetite” venezolane si nu in ultimul rand vinul baut ce incepea sa-si faca bine de tot efectul. Oare ce va fi la noapte?

Calin locuieste de 7 ani in America Latina unde a pus bazele unei asociatii care ofera pachete turistice alternativa la all inclusive. Mai multe detalii despre Caraibetours, asociatia lui, gasiti aici.